Video În 2012 plecau în Spania, dar gândul le era doar la România. Cum s-au schimbat părerile Denisei şi ale lui Alex în 10 ani

E marți în Alcala de Henares, ziua în care, timp de două ore, copiii români născuți lângă Madrid au șansa să vorbească limba părinţilor lor. Ultima legătură cu o ţară pe care o ştiu mai mult din poveşti. 

Iustin, elev în Spania: Învăț română, ca să mai vorbesc română cu bunicii, să mai fac amici români și să vorbesc cu animalele.

- Păi animalele vorbesc în românește?

- Da.

Au uitat să fie români 

Ioana, elevă în Spania: Eu m-am îmbrăcat cu ie, o haină tradițională din România.

Patricia, elevă în Spania: În România merg în fiecare vară și cam în fiecare săptămână vorbesc cu bunicii mei.

Gabriela Soporan, profesoară de limba română: Limba este o punte spre România, o punte nevăzută dar care ne leagă de România și care ne ajută să ne înțelegem pe noi

E o punte tot mai firavă, pe care Gabriela Soporan încearcă totuşi s-o ţină în viaţă. Predă aici din primii ani ai divorţului de România. 

Era septembrie 2012. La orele de limbă, cultură şi civilizaţie română, veneau copiii abia mutaţi în Spania, cu părinţii lor. Despărţiţi de bunici, de colegii de acasă şi de tot ce cunoscuseră pentru atunci, România încă era pentru ei un ideal și destinația la care visau un an întreg.

Reporter-copii: -E mai frumos în România? 

-Da.

-De ce?

-Că e mai multă vegetaţie şi toată lumea e bucuroasă, vorbeşte mai frumos, nu se compoArtă urât :) 

- În România. Pentru că e mai frumos şi eşti mai liber.

- În ce limbă vă place să vorbiţi mai mult?

- În română, română. 

Astăzi, 10 ani mai târziu, aceiaşi copii privesc cu detaşare în urmă. Au crescut, iar România copilăriei libere la curte, cu animale și muncă la câmp, s-a transformat într-un loc care nu le mai spune nimic. 

Reporter-Alex Moldovan, elev în Spania: E ceva ce îți place la România?

-Nu. Îmi place să stau mult aici. Merg obligat.

Denisa, elevă în Spania: Eu văd în fiecare an la fel, nu văd că se schimbă nimic. Imi e egal dacă se schimbă sau nu, că tampoco stau prea mult timp acolo și nici nu m-aș întoarce.

Reporter-Prof Gabriela Soporan: - Dumneavoastră mai staţi în Spania?

- Deocamdată da. 

Nici ea n-a găsit, după 20 de ani în Spania, motive suficiente să se întoarcă aici. Copiii - cu atât mai puţin.  

Lorena, elevă în Spania: România e numai familia mea, mâncarea care o face mama din când în când și gata.

Între ei, frații români, vorbesc în spaniolă. La fel și cu părinții, majoritatea. Dar urma de limbă română pe care o mai știu și-a păstrat regionalismele din zonele de unde sunt părinții lor.

Denisa: M-am născut aici și anul ăsta am gătat liceul.

Carlos: Nu știu cine e Dănilă Prepeleac, dar îs din Bacău. 

Sunt amintiri încă vii în Carlos Prepeleac, copilul cu nume jumătate românesc, jumătate pur spaniol, ca o împăcare între două lumi. El şi-a ales singur identitatea. 

Carlos Prepeleac, elev în Spania: M-am născut aici, dar nu, eu sunt român. Dacă îmi văd aici un viitor asigurat sigur, rămân aici, dacă nu, eu m-aș întoarce, mie îmi place România și mă simt ROMÂN SUTĂ LA SUTĂ.

Un sentiment care se estompează de la o generaţie la alta. Oficial, dintre cei peste 150.000 de elevi originari din România înscriși în învățământul public spaniol, aproape 6.500 vin la cursuri de limba română. Majoritatea, născuţi în Diaspora. Pentru ei, spaniola e prima limbă.  Naomi locuiește în Guadalajara, un sat ca o Românie în miniatură, la nord-est de Madrid. Aproape toată familia ei e aici.

Reporter- Naomi, elevă în Spania: Cât de mare e România ta din Spania?

-Foarte mare. Tata are 7 frați și sunt 6 aici. 

- Şi când vă vedeți în ce limbă vorbiți?

- Spaniolă.

Părinții încă îşi îndeamnă copiii să se întoarcă la rădăcini. Dar tot mai puţini înțeleg. Rădăcinile din România par ale altcuiva, nu ale lor. 

Cristian, elev în Spania: Nu sunt spaniol 100% dar nici român.

Alexandru Florea, student în Spania: Mi-ar place ori să rămân aici, ori să plec în Statele Unite preferibil.

Ei sunt copiii pentru care România nu a știut să construiască un viitor. Pentru ei, nu mai e cale de întoarcere. Privesc deja departe, spre alte continente și au început să renunțe, pe rând, la cetățenia română. E condiția pentru a o dobândi pe cea spaniolă.

Dumitru Sandu: Aproximativ 30.000 de oameni din diaspora, din străinătate, își iau cetățenie străină, aproximativ un oraș mic de 30.000 de persoane, anual pleacă cu totul din România, își iau pașaport, cetățenie străină, nu mai știu dacă rămân si cu cetățenia română sau nu. Este clar că cine își ia cetățenie străină în plus față de cea românească sau singura nu mai e decis să revină.

Melisa Ghioancă, elevă în Spania: Vreau să fiu polițișt și atunci am nevoie de cetățenia spaniolă. Dacă ar trebui să renunţ la aia din România, as renunţa. 

Silvia Marcu: Eu cred că nu mai sunt români, îmi permit să spun adevărul pentru că adevărul trebuie spus.

E încă o generaţie pe care România o pierde. Aproape un milion de copii s-au născut în Diaspora în ultimii 33 de ani. În ţară, suntem cu peste 4 milioane mai puţini. Şi în următoarele decenii, vom rămâne doar 15 milioane. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰