Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Kilometri de promisiuni: din 2000 până azi, guvernele României au spus că vor face 5.000 km de autostradă, dar au făcut doar 700. Comparaţia cu Polonia

Alege ce urmează, episodul 2. Când am intrat în Uniunea Europeană am ştiut că e şansa noastră să ne dezvoltăm. Şi am renunţat la birocraţie. Sunt cuvintele unui oficial din Polonia, ţară care ar putea fi model pentru Romania mai ales la capitolul infrastructura rutieră. Noi stăm foarte bine doar la promisiuni. Am făcut un calcul - din 2000 până azi, guvernele au spus în campanie electorală că vor face aproape 5.000 de kilometri de şosele. Ştiţi cât au făcut? Puţin peste 700. În 24 de ani! Alege ce urmează!

de Bianca Iacob

la 25.04.2024 , 16:32

România. O ţară cu peisaje spectaculoase, locuri unice, cladiri de patrimoniu si prea putine drumuri care să ajungă la ele. Tara care a reusit incredibila performanta de a nu construi, in primii 10 ani dupa caderea comunismului, niciun kilometru de autostradă. Nu s-a schimbat mare lucru nici după ce am intrat în UE.

Comparaţia cu Polonia

Guvernul Năstase, de exemplu, promitea în anul 2000 că va construi 600 de km de autostradă. La final de mandat, se dăduseră în folosinţă 115. Apoi, guvernul Tăriceanu a plusat. Noi o să facem 800 de kilometri. Au făcut 53. A urmat la guvernare alianta PDL-PSD-PC, care a câştigat alegerile cu promisiunea că va construi 1500 de kilometri de şosele de mare viteză. În 4 ani s-au inaugurat 229. Apoi, guvernul condus de Ponta a fost un pic mai ponderat. Vom face 8 sute de km. La demisia sa din functie, erau gata doar 103. Au existat, în această perioadă, doi ani, 2005 şi 2008 în care nu s-a dat în folosinţă, în România, niciun kilometru de autostradă. Lista promisiunilor a fost completată dupa 2017 şi de prim-ministrii Grindeau, Tudose, Dăncilă care au spus că vor face cel puţin 5 sute de km de şosele de mare viteză. S-au făcut 117. Si ritmul acesta s-a mentinut pana azi. La un calcul simplu, din 2000 pana in 2020, guvernele României au promis că vor face 4950 de kilometri de autostradă şi au făcut 737.

Vezi și

Vine, evident, în mintea fiecărui român, întrebarea - cum alţii au putut, şi noi nu? Ca să găsim răspuns, ne oprim în Polonia. E ţara care, după aderarea la Uniunea Europeană, a avut o dezvoltare spectaculoasa a infrastructurii rutiere. Polonia a folosit cam jumatate din banii alocati initial de la Bruxelles pentru a face autostrazi. Practic si-a dublat numarul de kilometri de autostrada si drumuri expres. De la aderarea sa Polonia a construit doar cu fonduri europene aproape 3.000 de kilometri de autostrada.

Pe acelaşi subiect

Suntem pe una dintre aceste autostrăzi. Are 600 de kilometri şi leagă Polonia de Ucraina şi de Germania. Adică estul de vest. Ceva ce am visat şi noi, după aderare. Ironic, facem acest drum într-o Dacie 1100, fabricată în România şi condusă de un polonez îndrăgostit de ţara noastră. Michał Sowa ştie foarte bine cum se circulă şi pe centura noastră, şi pe a lor. Avea doar cativa ani atunci când a venit prima dată în vacanţă în România, cu părinţii. Pe vremea când nici România, nici Polonia, nu stăteau prea bine la capitolul autostrăzi. Drumul cu maşina din Cracovia la Constanţa a durat o veşnicie. Intre timp, lucrurile s-au schimbat. Dar numai la Cracovia.

România abia a depăşit borna de 1.100 de kilometri de autostrăzi

"Daca e vorba despre drumuri poate suntem un pas inainte decat voi", a declarat Michal Sowa. Un pas imens. Noi avem o mie şi un pic de kilometri de autostradă, ei, se apropie de 4.000. Noi am construit după aderarea la UE 4 sute de kilometri de sosele de mare viteză. Ei, 3.000. In timp ce noi făceam 1 km de autostradă, polonezii terminau 6. In '90 erau tot cam noi în materie de autostrăzi. Dar priviţi ce s-a întâmplat după 2004, după aderare. Ignat Timar a văzut asta cu ochii lui. Era deja in Polonia de 10 ani. Venise cu scoala, intr-un schimb de experienta. Si n-a mai plecat. Azi e consul onorific al Romaniei la Cracovia. "În general, daca observăm traficul în Europa, cel mai mare trafic pe orizonatală, între est şi vest. Şi Polonia, la fel, primele autostrăzi care au fost aici construite", a declarat Ignat Timar, consul al României în Cracovia.

"Si cand am inceput sa facem demersuri pentru a intra in Uniunea europeana au aparut fonduri de preaderare. Şi cu aceste fonduri am inceput sa realizam investitii", a declarat Jan Machowsk,  purtător de cuvânt primaria Cracovia. Ne explică asta, pe limba noastră, un polonez care la inceputul anilor '90 lucra la Ambasada tarii sale de la Bucuresti. "Am avut curajul sa accedem la mai multe proiecte, sa punem la o parte birocratia", a declarat Jan Machowsk, purtător de cuvânt primaria Cracovia. Asadar, un plan bine gandit si birocratie redusa la minim. E reteta de succes a Poloniei. Si, de fapt, a tuturor tarilor din jur. "Putem sa ne ducem doar la vecinii maghiari. Şi sa ne uitam ca ei au aproape dublu retelei noastre si undeva la jumatatea populatiei si suprafetei", a declarat Ionuţ Ciurea, director Pro Infrastructura.

Iar acum Ungaria se traverseaza in 4 ore. Nici nu iti dai seama cand ajungi in Austria. De la vama cu Romania mergi cu 130 de kilometri pe ora incontinuu. Şi ajungi foarte repede in Slovacia, Austria, Slovenia sau Croatia. Iar de acolo mai departe catre intreaga Europa. In faţa acestei evidenţe, autorităţile de la noi ridică din umeri. Şi caută scuze. "Eu imi mentin punctele asumate atunci cand am prelaut mandatul pe care colegii le stiu si anume 2023 - 2025 250 de km de autortada dati in circulatie. (n.red. Nu e rusinos comparativ cu Polonia de exemplu care a stiut sa cheltuiasca mai bine banii europeni? ) Ba da, dar... stati putin, in primul rand nu am terminat toti banii europeni. Ştiti dumneavoastră altceva de cand sunt eu acolo? Am terminat pentru prima data toti banii europeni si am luat si un miliard in plus de la ceilalti care nu au cheltuit", a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

"Autostrazile raman in Romania o mare durere si o mare frustrare pentru noi toti. Suntem foarte in urma cu autostrazile as afirma ca dintre toate statele europene suntem cei care am dezvoltat cel mai putin. Am avut la dispozitie fonduri, si in preaderare, dupa intrarea in uniunea europeana. Explicatia este ca nu am folosit aceste fonduri, am tot schimbat proiectele, am tot schimbat tipul de finantare", a declarat Adina Vălean, comisar european. România abia a depăşit borna de 1.100 de kilometri de autostrăzi.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Exclusiv Observator » Kilometri de promisiuni: din 2000 până azi, guvernele României au spus că vor face 5.000 km de autostradă, dar au făcut doar 700. Comparaţia cu Polonia