Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Summit-ul NATO, un succes pentru siguranţa României: ce reprezintă de fapt coridorul militar dintre ţara noastră, Grecia şi Bulgaria

NATO deschide Ucrainei uşa pentru aderare. La summitul de la Washington, liderii Alianţei au anunţat un drum ireversibil al Kievului şi au promis 40 de miliarde de euro în sprijin militar. Angajamentul nu a fost primit bine de politicienii ruşi, care cer exterminarea ţării vecine. Pentru a descuraja armata lui Putin, România, Bulgaria şi Grecia au decis crearea unui coridor militar pentru transportul cât mai rapid al trupelor şi echipamentului militar NATO. 

de Cristi Popovici

la 11.07.2024 , 20:01

În declaraţia finală a summitului din Statele Unite, aliaţii NATO se angajează să sprijine Ucraina pe o cale ireversibilă către aderare, dar numai după încheierea războiului. Până atunci, Alianţa va prelua instruirea soldaţilor şi va acorda sprijin militar. 

Deciziile au fost luate la o şedinţă a şefilor de state şi guverne la care echipa Observator a avut acces exclusiv. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, au deschis lucrările Consiliului Nord-Atlantic. Toţi liderii NATO sunt la această masă. 

Angajamentul luat de NATO a provocat furie la Moscova

Vezi și

Angajamentul luat de NATO a provocat furie la Moscova. Fostul preşedinte Dmitri Medvedev a scris pe reţelele de socializare că: "Pentru Rusia, există două căi acceptabile pentru încheierea acestei situaţii - fie dispare Ucraina, fie dispare NATO. Sau, şi mai bine, dispar ambele".

Pe acelaşi subiect

Ameninţările Moscovei nu au stricat seara liderilor NATO. Şefii de state şi guverne au mers alături de partenere la Casa Albă pentru un dineu oficial. În meniu au fost printre altele piersici de munte, peşte din Alaska şi îngheţată mascarpone cu miere. 

Reuniunea de la Washington este una de succes şi pentru securitatea României

Reuniunea de la Washington este una de succes şi pentru securitatea României în faţa ameninţărilor venite dinspre Rusia. Ministrul român al Apărării a semnat împreună cu omologii din Grecia şi Bulgaria un document pentru crearea unui coridor militar, un mini Schengen militar care să uşureze deplasarea echipamentului şi a trupelor aliate între baza militară Mihail Kogălniceanu şi porturile elene Salonic şi Alexandroupolis, în cazul unui atac inamic. 

"România este unul dintre cei mai importanţi aliaţi pe care îi avem. Au ieşit de sub dominaţia sovietică, şi-au declarat libertatea, au o democraţie puternică. America îi iubeşte pe români", a declarat Kay Bailey Hutchison, fostă ambasador al SUA la NATO.

Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski au semnat un acord de securitate

Tot la Washington, Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski au semnat un acord de securitate, prin care România se angajează ca în cazul unei noi agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei să ofere rapid asistență militară și economică. "Cred că am semnat un act foarte serios pentru dezvoltarea noastră bilaterală. Suntem îngrijoraţi de evoluţia de pe front", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României.

Între timp, scutul antirachetă al NATO, ale cărui elemente sunt şi la noi, la Deveselu, este acum gata de misiune, după ce elementele din Polonia au devenit operaţioanale. 

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Exclusiv Observator » Summit-ul NATO, un succes pentru siguranţa României: ce reprezintă de fapt coridorul militar dintre ţara noastră, Grecia şi Bulgaria