Video Visul medaliei olimpice renaşte într-o nouă generaţie de gimnaste. Cine sunt cele 5 fete care au readus speranţa şi zâmbetul în lotul olimpic al României
Jocurile Olimpice 2024. Echipa olimpică a României a plecat astăzi la Paris. Speranţele românilor stau în 107 sportivi, care vor concura în 18 discipline. Sportivii români au plecat spre Paris cu o cursă charter a companiei Tarom ce poartă numele Nadiei Comăneci. Pe aeroportul Otopeni, David Popovici a lăudat perfomanţa lotului Team Romania de a se califica în primul rând la Jocurile Olimpice 2024. De altfel, ţara noastră are echipă de gimnastică la Jocurile Olimpice după o pauză de 12 ani. E o performanţă obţinută greu de o mână de fete care visează să ajungă la Olimpiadă de când aveau 4-5 ani. Una s-a născut în America, dar a ales să concureze pentru România. Alta e antrenată de mama ei, şi ea medaliată olimpică.
Montreal, Canada. Iulie 1976. La Jocurile Olimpice, Nadia obţinea prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Izvorani, România. iulie 2024. După aproape jumătate de secol de la performanţa Nadiei, visul medaliei olimpice renaşte într-o nouă generaţie de gimnaste.
Ele sunt Sabrina, Andreea, Lilia, Ana şi Amalia. Cinci fete care au readus speranţa şi zâmbetul în lotul olimpic al României. De 12 ani ţara noastră n-a mai avut echipa feminină de gimnastică la Jocurile Olimpice. "Olimpiada înseamnă competiţia celor mai buni iar departajările, fiind vorba de cei mai buni dintre cei mai buni, le vor face, într-adevăr, detaliile", a declarat Anca Grigoraş, preşedinte comitetul tehnic de gimnastică artistică feminină nivel european.
Ultimele antrenamente înainte de olimpiadă
Şi fix la detalii se lucrează acum, la ultimele antrenamente înainte de olimpiadă. Pe bârnă e Sabrina Voinea. Lângă bârnă, e mama ei, Camelia Voinea. Şi ea medaliată la Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988. Visul Cameliei merge acum mai departe. Prin fiica ei.
- Un secol de când România face istorie la Jocurile Olimpice. După 12 ani, gimnaştii şi poloiştii români revin...
- Primarul Parisului, Anne Hidalgo, s-a ţinut de cuvânt şi a înotat în Sena, ca să demonstreze ce curată e apa
- Mongolii au făcut senzație la Jocurile Olimpice cu uniforme tradiționale haute couture. "Aur" la categoria modă
"Ne completăm foarte bine una pe cealaltă si ea a spus mereu că nu s-ar vedea, bine probabil e şi obişnuinţa, să nu s-ar vedea lucrând cu altcineva si sper să aibă bucuria şi să-şi trăiască visul până la capăt", a declarat Camelia Voinea, mamă şi antrenoare. "Mă bucur foarte mult că o am alături si că este aproape de mine şi îmi dă stări bune în antrenamente. Uneori mai sunt şi lacrimi. Uneori mai sunt şi răni care se vindecă greu", spune Sabrina Voinea, gimnastă.
Dar ceva le face pe aceste fete să se ridice, la propriu, şi să o ia de la capăt. Lilia Cosman trăieşte în România visul american de a deveni o mare campioană. S-a născut în America, acolo a şi început gimnastica, dar acum doi ani s-a alăturat echipei naţionale a României. Acum se antrenează pentru prima olimpiadă din viaţa ei. "Înseamnă mult pentru mine pentru că de când eram mică visam la asta si e un vis indeplinit si mă bucur că o să ajung acolo", spune Lilia Cosman, gimnastă.
"Mă simt un sportiv implinit şi mă bucur mult că am reuşit să ajung aici", a declarat Amalia Ghigoarță, gimnastă. "De când sunt mică, de când am început gimnastica de la 4 ani visez să ajung la olimpiadă. Va fi un vis împlinit", adaugă Ana Bărbosu, gimnastă.
Participarea la JO 2024, un vis împlinit
Un vis împlinit pentru fiecare din aceste fete care şi-au petrecut copilăria în sala de antrenament, cu sacrificii, dureri şi exerciţii repetate de sute de ori. Din când în când, în sală, indicaţiile se aud şi în limba engleză. E olandezul Patrick Kiens, considerat unul dintre cei mai buni coregrafi de gimnastică din lume. De anul trecut se ocupă de lotul României. Şi, aflăm de la el, fetele sunt foarte bine pregătite. Din toate punctele de vedere.
"Avem psiholog în echipa de experţi acum dar emoţiile vor fi mereu aici şi depinde despre ce emoţii vorbim: sunt emoţii de bucurie, de tristeţe, de nervi. Gimnastele sunt oameni şi emoţiile sunt umane", explică Patrick Kiens, antrenor coordonator lot olimpic. "Ne-am dori o finală pe echipe. Suntem realişti, nu va fi uşor", spune şi Cotuţiu Florin, antrenor lot olimpic.
"Eu sunt un om foarte optimist şi fetele astea sunt pregătite. Chiar cred că o să facă o figură frumoasă la olimpiadă", adaugă Anca Grigoraş, preşedinte comitetul tehnic de gimnastică artistică feminină nivel european. "Aşa arătăm că România ajunge din nou pe podium unde era odată", spune Andreea Preda, gimnastă.
Odată, când România mergea la olimpiadă cu cea mai de temut echipă de gimnaste. Când România reuşea să ocupe tot podiumul, cum s-a întamplat la Sydney în 2000. Sau când schimba istoria şi afişajul electronic după primul 10 obţinut de Nadia. Sunt modele pentru generaţia de azi şi idoli care le dau curaj.
"Sunt extrem de mândră că gimnastica românească este reprezentată la jocurile olimpice de la Paris. Ştiu cât aţi muncit si vă meritaţi prezenta la olimpiadă. Sunteţi puternice, aveţi determinare şi sunt sigură că veţi câştiga admiraţia tuturor. Vă doresc să daţi tot ce-i mai bun. Ne vedem la Paris! Hai TEAM România!", a fost mesajul Nadiei Comăneci.
Ultimul titlu olimpic feminin a fost obţinut în 2012
Ultimul titlu olimpic feminin a fost obţinut de Sandra Izbaşa, la sărituri, în 2012, la Londra. Tot atunci şi echipa noastră de gimnastică a urcat ultima dată pe podium. De atunci, nici măcar nu am mai avut o echipa calificată la vreo olimpiadă. Trăim vremuri dificile, spun marii campioni ai României, în care tot mai puţini copii vin spre sportul de performanţă, şi tot mai puţin îi încurajează şi statul, să facă asta.
"Încă nu am semănat suficient în sita aia să se cearnă destul o masă de sportivi şi din aia să îţi iasă campionii", a declarat Ion Ţiriac. Chiar şi aşa, gimnastica este cea care a adus cele mai multe medalii în palmaresul României la Jocurile Olimpice - 72. Iar asta ne pleaseză pe locul 5 în clasamentul mondial.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰