Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Accident feroviar în Austria. 17 elevi au fost răniți după ce un vagon a căzut într-un râu. FOTO

Un tren cu zeci de copii şi adolescenţi la bord a căzut într-un râu în Austria, provocând rănirea a cel puţin zece persoane, chiar cu o zi înainte de începutul vacanţei şcolare.

de Redactia Observator

la 09.07.2021 , 14:46

Potrivit Crucii Roşii, mai mult de zece persoane au fost rănite uşor în accidentul care a avut loc în provincia Salzburg. Accidentul a survenit la puţin timp după ora locală 07:00, lângă Kendlbruck. În tren se aflau peste 50 de copii și adolescenți care se duceau în oraşul Tamsweg, transmite News.ro

Pagubele create de furtunile din ultima vreme sunt cauzele principale ale accidentului

Un vagon al unui tren regional a căzut aproximativ 4 metri peste terasamentul râului Mur şi s-a oprit în apele lui, transmite postul public austriac, ORF. Potrivit unui comunicat al serviciului pentru situaţii de urgenţă, şinele de tren erau acoperite de rădăcinile unor copaci doborâţi de furtunile din ultima perioadă. Acest lucru ar fi cauza deraierii trenului în care se aflau grupurile de copii.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Accident feroviar în Austria. 17 elevi au fost răniți după ce un vagon a căzut într-un râu. FOTO