12 muncitori dorm sub cerul liber, în fața unui mall din Berlin
12 români plecaţi la muncă, în Germania, au ajuns într-o situaţie fără ieşire. Au muncit luni de zile în construcţii iar când şi-au cerut banii, au fost trataţi cu dispreţ. Oamenii recunosc că greşeala a fost a lor
12 români plecaţi la muncă, în Germania, au ajuns într-o situaţie fără ieşire. Au muncit luni de zile în construcţii iar când şi-au cerut banii, au fost trataţi cu dispreţ. Oamenii recunosc că greşeala a fost a lor.
Bogdan e unul din cei 12 români care a avut încredere în cuvântul dat de angajatorii germani. Au muncit cu toţii mai multe luni la construirea şi amenanjarea unui centru comercial din Berlin, fără să semneze vreun contract. În tot acest timp au primit doar bani pentru mâncare. Când au terminat lucrările, românii şi-au cerut banii.
Şi de atunci tot aşteaptă. Aproximativ 1.500 de euro ar trebui să primească fiecare. Cum au rămas şi fără bani şi fără adăpost, acum românii dorm în faţa centrului comercial, sub cerul liber. Între timp, firma acuzată susţine că nu i-a avut niciodată angajaţi, prin urmare nu le datorează nimic.
Prin urmare, şansele românilor să mai vadă vreun ban sunt aproape nule.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰