Video 32 de oameni au ajuns la spital, după ce un vas de croazieră de pe Mississippi a fost lovit de un petrolier
Scene de groază surprinse pe fluviul Mississippi. 32 de oameni au ajuns la spital, după ce vasul de croazieră pe care se aflau s-a scufundat. Nava a fost lovită violent de un petrolier care ar fi rămas fără cârmă.
Imagini dramatice, surprinse pe fluviul Mississippi, nu departe de portul din New Orleans. Un vas de croazieră cu 200 de persoane la bord este lovit din lateral de un petrolier de două ori mai lung decât el. În doar câteva clipe, nava plină cu turişti se înclină puternic şi se răstoarnă pe o parte, iar apa năvăleşte în interior.
"Se scufundă, la naiba! Frate, se scufundă repede", spune un martor.
Urmează o cursă contracronometru pentru supravieţuire
Cuprinşi de panică, oamenii sar în apa rece a fluviului şi caută cu disperare un punct de sprijin. Unii, se ajută de vestele de salvare. Alţii se agaţă de balustradele navei aproape înghiţite de apă. Echipele de intervenţie ajung la timp şi reuşesc, printr-un miracol, să salveze toţi pasagerii.
"Este o minune. O adevărată minune pe Mississippi. Dacă ne gândim câte persoane se aflau pe vas şi la faptul că am reuşit să le scoatem de acolo şi să le salvăm din apă. Trebuie să ţinem cont că fluviul Mississippi nu este unul liniştit", explică Jeff Landry, guvernatorul statului Louisiana.
30 de oameni au ajuns, însă, la spital pentru evaluare şi tratament.
