35 de mii de oameni au făcut yoga în acelaşi timp
Străvechea disciplină indiană, yoga, a fost sărbătorită, ieri, pentru prima dată, în întreaga lume. Milioane de oameni au participat la manifestările Zilei Internaţionale a Yoga, instituită de Naţiunile Unite, bineînţeles, la propunerea Indiei. Premierul acestei ţări a participat la o şedinţă de yoga alături de alţi 35 de mii de indieni.

Ziua Internaţională a Yoga a fost sărbătorită, în primul rând, chiar în India. La New Delhi, aproape 35.000 de oameni au luat parte la cea mai amplă sesiune de yoga în aer liber din lume. Iar în fruntea lor s-a aflat însuşi premierul ţării.
Narendra Modi este un practicant entuziast de yoga, iar asta, susţine el, îl menţine mereu în formă, chiar dacă doarme câteva ore pe noapte. El i-a autorizat şi pe funcţionarii publici să practice yoga la serviciu, în timpul programului.
În acest timp, la sediul ONU, sărbătorirea Zilei Internaţionale a Yoga a fost organizată de delegaţia Indiei, dar invitatul de onoare a fost secretarul general al organizaţiei mondiale.
Şi tot la New York, celebra Times Square a devenit, pentru o zi, salon de yoga pentru mii de persoane. Evenimentul are loc de peste zece ani, în ziua solstiţiului de vară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰