Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto 6 copii au rămas fără mamă după ce femeia a fost împuşcată şi ucisă de un şofer, în urma unei şicanări în trafic, în SUA

Tragedie cumplită pentru o întreagă familie. Şase copii au rămas fără mama lor, în urma unui conflict produs în trafic. Un şofer nervos şi-a scos pistolul şi fără să se gândească de două ori a tras în maşina familiei, împuşcând-o mortal pe femeie.

de Larisa Andreescu

la 31.03.2021 , 16:18

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Șase copii au rămas fără mama lor după ce aceasta a fost împușcată în timp ce se afla în maşină, prin fereastra din partea pasagerului, în timpul unui conflict produs în trafic. Incidentul cumplit în urma căreia femeia din Pennsylvania şi-a pierdut viaţa s-a produs pe o autostradă din Carolina de Nord, potrivit poliției locale.

Şase copii au rămas fără "mami". Atacatorul, liber

Potrivit șerifului din județul Robeson, în data de 25 martie, Ryan și Julie Eberly se îndreptau spre sud pe autostrada 95 din Lumberton cu puțin înainte de prânz. Vehiculul lor a intrat în contact strâns cu un alt vehicul în timp ce se încadrau pe banda de mers.

Articolul continuă după reclamă

Într-un acces de furie, şoferul celeilalte maşini a coborât fereastra şi a tras mai multe focuri de armă înspre cei doi, rănind-o extrem de grav pe Julie. Un echipaj de salvare a ajuns imediat la faţa locului, iar femeia de 47 de ani a fost transportată de urgenţă la un spital local, însă în ciuda eforturilor depuse de medici a murit la scurt timp. Soţul, Ryan, nu a fost rănit în urma atacului.

Atacatorul înarmat a fugit de la faţa locului şi se află încă în libertate. Organele de poliţie au identificat presupusa mașină din care bărbatul a tras mai multe gloanţe, cu ajutorul camerelor de supraveghere. Vehiculul este un Chevrolet Malibu, cu patru uși, argintiu, fabricat între anii 2008-2013, cu plăcuțe de înmatriculare din Carolina de Nord. De asemenea, o recompensă de 10.000 de dolari este oferită celui care oferă informaţii cruciale pentru arestarea suspectului.

„Era o familie inocentă din Pennsylvania care se îndrepta spre plajă pentru o vacanță", a declarat șeriful Burnis Wilkins într-o declarație inițială, joi. "Din fericire, și-au lăsat cei șase copii acasă cu bunicii, dar acum acești copii trebuie să trăiască cu gândul că mama lor a fost ucisă într-un mod atât de laș și lipsit de sens. Inima mea se îndreaptă către această familie și cer tuturor celor care citesc asta să se oprească şi să se roage pentru ei. Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că Ryan și soția lui îşi sărbătoriseră aniversarea nunţii ieri şi plecaseră în această călătorie ca o mică scăpare”, a continuat Wilkins.

Familia era din Mannheim, Pennsylvania, potrivit Fox 5. Părinţii nu plecau des în excursii, ci îşi dedicau viaţa şi timpul copiilor şi nevoilor acestora. Acum trebuia să fie o gură de aer proaspăt, o mică vacanţă, dar totul s-a transformat în cea mai neagră zi pentru tot restul vieţii lor. 

„Vrem să strângem fonduri pentru a o onora pe Julie și pentru a-i aduce un omagiu”, a postat o rudă. "Julie a fost o persoană frumoasă, iubitoare, generoasă și dăruitoare. Vom folosi fondurile pentru a-i ajuta pe ceilalți și pentru a oferi organizațiilor care erau aproape de inima ei un sprijin".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Nu-mi vine să cred prin ce trec acum, nici măcar nu pot să-mi imaginez durerea pe care o simt cu toții. La fel ca mulți oameni, sunt șocată în legătură cu acest lucru, am inima frântă și nu știu cum să procesez. Am aflat ieri dimineață și de atunci nu am putut să nu mă gândesc la asta. Cum supraviețuiești după așa ceva? Inima mea plânge pentru familia ei. Vezi lucruri de acest gen tot timpul la știri și te întrebi de ce se întâmplă astfel de lucruri, dar atunci când este vorba despre cineva pe care chiar îl cunoşti lucrurile se simt la un alt nivel. Dacă vă rugați, vă rog să vă rugaţi şi pentru familia ei. Dacă îi puteţi ajuta în vreun fel, vă cer să o faceţi. (Julie a devenit bunică pentru prima dată în urmă cu doar 6 luni. Este un lucru pe care o mulțime dintre noi, mamele, abia așteaptă și a avut bucuria aceea. Mă simt atât de rău pentru Kristen (fiica) acum. Știu cât de apropiate erau și sunt încrezătoare că Julie ar fi fost o bunică uimitoare pentru micuța Bailey)" a adăugat un apropiat al familiei. 

O pagină GoFundMe a fost creată pentru a ajuta şi mod special şi alte familii şi organizaţii caritabile pe care femeia, mamă a şase copii, le susţinuse până la momentul tragediei.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » 6 copii au rămas fără mamă după ce femeia a fost împuşcată şi ucisă de un şofer, în urma unei şicanări în trafic, în SUA