Video A fost capturat Otoniel, liderul celui mai temut cartel de droguri din Columbia. Ce legătura avea cu cocaina găsită în Delta Dunării
Liderul celui mai temut cartel de droguri din Columbia a fost capturat. Poreclit Otoniel, exporta cocaină de zeci de milioane de dolari pe lună în întreaga lume. Potrivit unor informaţii în exclusivitate pentru Observator, narcoticele găsite în urmă cu doi ani în Delta Dunării aparţineau temutului traficant columbian arestat acum. Prinderea sa este comparată cu uciderea lui Pablo Escobar, poate cel mai mare traficant de droguri din istorie.
Dairo Antonio Usuga, zis și Otoniel, a fost capturat după o operaţiune ca-n filme, prin jungla amazoniană. Agenţii antidrog şi trupele speciale îl cautau de mai mulţi ani şi deşi au fost aproape de capturarea lui, de câteva ori, noul rege al cocainei le-a scăpat printre degete. Până luna aceasta, când au dat de ascunzătoarea lui, undeva lângă graniţa cu Panama.
Operațiune uriașă de prindere a lui Dairo Antonio Usuga
Imediat a fost declanşată operaţiunea cu numele de cod Osiris, pentru care au fost mobilizaţi 500 de membri ai forțelor speciale columbiene și 22 de elicoptere.
A urmat un schimb de focuri în care au murit mai mulţi dintre locotenenţii lui Otoniel, dar şi un poliţist. În cele din urmă, cel mai căutat columbian din lume a fost capturat. Flancat de agenţi, acesta zâmbeşte în momentul în care este adus în cătuşe în arest.
- 5,2 tone de cocaină, găsite într-un iaht din Oceanul Atlantic. Valoarea drogurilor, estimată la 200 de milioane...
- Nemulţumit de câştigurile obţinute din cules de fructe, în Belgia, un român s-a apucat să vândă droguri în...
- Două tone de cocaină, confiscate de pe un mic submarin în Columbia. Valoarea totală a capturii: 68 de milioane de...
Ivan Duque, preşedintele Columbiei: Este cel mai temut lider de cartel de droguri din lume. Un ucigaş de poliţişti şi soldaţi, care corupea copii, lideri ai comunităţii, minori. Era cunoscut ca un abuzator de copii şi adolescenţi. Nu avea mandat de arestare doar pentru trafic de droguri, ci şi pentru traficul şi abuz de minori.
Otoniel conduce Clan del Golfo, cea mai puternică şi mai violentă grupare criminală din lume
Are 4.000 de membri şi filiale în 300 de localităţi columbiene. Cu o structură militară, seamănă oroare și moarte în țară. Câştigă milioane de dolari în fiecare lună din trafic de droguri şi de persoane, minerit ilegal şi santaje. În urmă cu doi ani, un transport uriaş de droguri aparţinând clanului ajungeau pe plajele din Marea Neagră. Cocaina plecase din Brazilia, după ce traficantul sud american negociase cu capii crimei organizate din Balcani. Toată Europa urma să fie alimentată cu praful alb. Autorităţile române se confruntau cu o situaţie fără precedent.
Cocaina din Delta României provenea de la cartelul columbian
Imediat începe o cursă contracronometru pentru recuperarea mărfii. Pe de o parte ofiţerii români, iar de cealaltă parte - locotenenţii traficantului. Românii reuşesc să recupereze aproape toată cantitatea, în jur de 1,8 tone. În tot acest timp, se fac efoturi uriaşe pentru a-l prinde pe capul operaţiunii.
Ofițer Antidrog: Investigaţia referitoare la cocaina din Delta Dunării a durat mai mult de un an de zile. Poliţia Română a cooperat cu autorităţile din Columbia în vederea identificării sursei drogurilor. Ne-a fost confirmat faptul că producătorul era cartelul columbian al cărui lider a fost recent arestat. Au fost implicaţi peste 50 de poliţişti de la unitatea antidrog împreună cu alţi poliţişti de la alte unităţi de suport. În prezent sunt trimise în judecată 28 de persoane.
Otoniel este dorit şi de Statele Unite, unde acesta exporta cocaină de zeci de milioane de dolari pe an. De altfel, procurorii americani au pus o recompensă de cinci milioane de dolari pentru capturarea sa, iar guvernul columbian oferea, la rândul său, aproximativ 800.000 de dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰