Antena Meniu Search
x

A murit şeful Cosa Nostra, mafiotul cel maic rud din istorie, care a inspirat filme precum Naţul sau Caracatiţa

Şeful Cosa Nostra, cel mai crud "naş" al mafiei italiene, a murit astăzi. Prin cruzimea lui, Toto Riina a inspirat filme precum Caracatiţa sau Naşul.

Vezi și

Şeful Cosa Nostra, cel mai crud "naş" al mafiei italiene, a murit astăzi. Prin cruzimea lui, Toto Riina a inspirat filme precum Caracatiţa sau Naşul. Era închis de peste două decenii, după ce a primit 26 de sentinţe pe viaţă pentru masacrele pe care le-a comandat. A ucis copii, femei, dar şi magistraţi care luptau cu mafia din Sicilia.

Nu a existat nicio urmă de regret până la finalul vieţii. Toto Riina a murit în secţia rezervată deţinuţilor din spitalul din Parma, după două intervenţii chirurgicale. Cancerul l-a răpus pe omul care a ordonat lichidarea a cel puţin 150 de persoane. Şefi ai grupărilor mafiote rivale, oameni politici, judecători sau poliţişti.

Supranumit "Bestia" pentru cruzimea cu care îşi executa adversarii, Salvatore "Toto" Riina ispăşea 26 de condamnări pe viaţă. A fost arestat în ianuarie 1993, la aproape două decenii după ce a preluat conducerea Cosa Nostra. A rămas Naşul mafiei siciliene şi în spatele gratiilor. Chiar personajul Păpuşarul din serialul Caracatiţa pare inspirat de şeful şefilor, il CAPO DEI TUTI CAPI, aşa cum a fost numit. 

Toto Riina întruchipează pentru mulţi sicilieni, nu doar pentru cei din presă, dar şi pentru oamenii de rând, expresia răului suprem, era întruchiparea vie a cât de diabolic poate fi un om.

Toto Riina s-a născut în 1930 într-o familie săracă din orăşelul Corleone. Acelaşi loc unde a luat naştere şi personajul Don Corleone, NAŞUL din trilogia lui Francis Coppola.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » A murit şeful Cosa Nostra, mafiotul cel maic rud din istorie, care a inspirat filme precum Naţul sau Caracatiţa