Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Activiști pro-Kremlin din Germania au strâns bani pentru echipamentele armatei ruse. Ce pedeapsă riscă

Un grup de activiști pro-ruși din Germania a donat fonduri unei divizii a armatei ruse care luptă în Ucraina, iar banii au fost folosiți pentru achiziționarea de aparate radio, căști și telefoane, potrivit unui ofițer din divizie. Cuplul din centrul grupului, Elena Kolbasnikova și Max Schlund, au înmânat personal suma de 500 de euro ofițerului la sfârșitul anului trecut. Mesajele lor arată că știau banii sunt folosiți pentru echipamentele de telecomunicații – în ciuda sancțiunilor Uniunii Europene care restricționează furnizarea de astfel de echipamente armatei ruse, notează Reuters.

de Redactia Observator

la 30.01.2023 , 19:37

Soldați ruși Activiști pro-Kremlin din Germania au strâns bani pentru echipamentele armatei ruse. Ce pedeapsă riscă - Hepta

Kolbasnikova și Schlund promovează în Germania o poziție pro-Moscova, menținând legături ascunse cu statul rus, entități ruse sancționate de UE sau cu grupări de extremă dreaptă. Kolbasnikova și Schlund au primit bilete de la filiala din Berlin a unei agenții culturale ruse, Rossotrudnichestvo, pentru a călători la Moscova. Procurorii germani au declarat că investighează biroul agenției din Berlin.

Dovezile strânse de Reuters arată că cei doi sunt implicaţi mult mai activ decât se credea în campania militară a Kremlinului din Ucraina. Într-un mesaj trimis în octombrie 2022 pe un grup privat WhatsApp, Kolbasnikova a scris: "Am transferat 500 de euro pentru Divizia a 42-a motorizată a Federației Ruse pentru a cumpăra staţii de emisie-recepție, căști și radiotelefoane".

Sprijinirea armatei ruse, interzisă în UE

Articolul continuă după reclamă

O lege UE din 25 februarie 2022 interzice furnizarea sau finanțarea achizițiilor de anumite bunuri pentru armata rusă. Lista include şi echipamente radio (de exemplu staţii de emisie-recepție). Conform legislației germane, pedeapsa penală este de până la cinci ani de închisoare.

Kolbasnikova și Schlund au dat banii strânşi de la susținători unui ofițer rus, Dmitri Tkachev, după ce s-au întors dintr-o călătorie în Donbas, controlat în mare parte de ruşi. Dezvăluirea a fost făcută pentru Reuters chiar de Tkachev. El a folosit banii pentru a cumpăra echipamentele de comunicații pe care le-ar fi trimis soldaţilor care luptă în prima linie în estul Ucrainei, a spus el.

La solicitarea Reuters de a comenta acuzaţiile aduse Kolbasnikova a răspuns că "avocatul nostru va oferi un răspuns. Iar voi veți răspunde pentru minciunile și provocările voastre".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Activiști pro-Kremlin din Germania au strâns bani pentru echipamentele armatei ruse. Ce pedeapsă riscă