Video Adjunctul primarului Kievului, inculpat. Ar fi ajutat zeci de ucraineni să fugă din ţară, ca să nu fie trimişi pe front
Un adjunct al primarului Kievului, Vitali Kliciko, a fost inculpat, fiind acuzat că a pus la cale o schemă prin care bărbaţii cu vârstă de încorporare reuşeau să fugă din ţară şi, astfel, să nu fie trimişi să lupte pe front. Astfel, peste 30 de ucraineni au părăsit ţara, ilegal, între lunile mai şi iunie 2022.
Reprezentanţii poliţiei susţin că funcţionarul respectiv îi ajuta pe cei apţi de recrutare să plece în ţări din Uniunea Europeană sub pretextul că sunt şoferi de camion ai unei societăţi comerciale care ar fi transportat motorină pentru armată şi ajutor umanitar pentru Kiev.
Firma respectivă nu deţinea, în mod legal, niciun vehicul şi nici nu avea o licenţă de afaceri. În plus, cei înregistraţi ca şoferi nu aveau permise de conducere corespunzătoare şi nici măcar contracte de muncă încheiate cu respectiva companie.
Astfel, peste 30 de bărbaţi au părăsit ţara, ilegal, între lunile mai şi iunie 2022.
Angajatul primăriei din Kiev riscă 7 ani de închisoare
Adjunctul lui Vitali Kliciko nu este singurul care se ocupa cu astfel de operaţiuni. În ultimii trei ani, anchetatorii ucraineni au descoperit mai multe grupuri care organizau transportul ilegal în străinătate al bărbaţilor care nu doreau să fie mobilizaţi.
Oricum, dacă va fi găsit vinovat, angajatul primăriei din Kiev riscă şapte ani de închisoare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰