Video Alegerea neaşteptată a Regelui Charles, la parada Trooping the Colour. Românul din spatele ceremoniei cu o tradiţie veche
Britanicii au sărbătorit astăzi Ziua Regelui Charles. Evenimentul, care poartă numele de "Trooping the Colour" a reunit mii de soldați, iar în fruntea lor la paradă monarhul a mers călare. Ceremonia a fost pregătită de comandatul de origine română, Cristopher Ghika.
Ziua Regelui Charles al III-lea a fost sărbătorită în mod oficial la Londra, pentru prima dată de când se află pe tronul Marii Britanii. Prin tradiţie, celebrarea monarhului are loc întotdeauna în luna iunie, oricare ar fi adevărata sa zi de naştere.
Premiere de ziua Regelui Charles al III-lea
A fost pentru prima dată în ultimii 70 de ani, când parada Trooping the Color nu a fost dedicată Reginei Elisabeta a II-a. Regele Charles a făcut şi o alegere neaşteptată pentru aniversarea sa oficială. El a a condus parada călare, spre deosebire de mama sa care, din 1986, a ales să meargă doar cu trăsura, în cadrul acestui eveniment.
Parada de anul acesta a reprezentat o premieră şi pentru Prinţul şi Prinţesa de Wales, ale căror roluri s-au schimbat radical faţă de anul trecut. Este prima paradă a Prinţului William în calitate de colonel al gărzilor galeze. El l-a urmat călare, pe tatăl său, în tandem cu Prinţesa Anne, mâna dreaptă a monarhului. Pentru Prinţesa Kate, a fost prima sărbătoare în calitate de colonel al gărzilor irlandeze. Prinţesa, alături de cei trei copii ai săi, şi de Regina Camilla au participat la paradă în trăsură.
- A început Trooping the Colour, prima paradă aniversară pentru Regele Charles al III-lea. Monarhul a ieşit călare...
- Biden și-a încheiat un discurs spunând "God save the Queen". Reacţia americanilor
- Un soldat al Gărzii Regale a leşinat de căldură, în timpul repetiţiei pentru parada zilei regelui Charles. S-a...
Parada Trooping the Color din UK
Peste 400 de muzicieni din zece fanfare au mărşăluit şi au cântat în onoarea Regelui. S-au tras apoi zeci de salve de tun. O premieră a fost şi decizia Casei Regale de a nu-i invita pe Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, la sărbătoarea de astăzi.
În tumultul de premiere pe care l-a adus această zi, un lucru a rămas neschimbat. Prinţul român Cristopher Ghika a pregătit întreaga ceremonie, aşa cum a făcut-o şi în alţi ani. În calitate de comandant a fost responsabil pentru organizarea întregii parade.
După spectacole, Regele Charles s-a întors la Palat, unde a ieşit alături de întreaga familie la balcon. De acolo, Suveranul a urmărit zborul celor 70 de aeronave care au survolvat cu această ocazie Palatul Buckingham.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰