Alertă la bordul unui avion Alitalia! A aterizat de urgenţă la Roma după ce a lovit o pasăre
Un avion al companiei aeriene italiene Alitalia ce se îndrepta spre Milano a revenit vineri la prânz pe aeroportul Fiumicino din Roma, la scurt timp după decolare, după ce a lovit o pasăre, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei
![](https://img.observatornews.ro/0/2015/6/5/153769/143349830037382df7.webp?w=430&f=2&v=2)
Un avion al companiei aeriene italiene Alitalia ce se îndrepta spre Milano a revenit vineri la prânz pe aeroportul Fiumicino din Roma, la scurt timp după decolare, după ce a lovit o pasăre, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei
Reprezentantul Alitalia a precizat că măsura a fost luată ca procedură standard de siguranță și că nu este neobișnuit ca păsări să fie prinse în motoarele aeronavelor la decolarea de pe aeroporturi situate în apropierea mării, așa cum este cazul aeroportului Fiumicino.
Cei 88 de pasageri aflați la bordul aeronavei au fost debarcați și ulterior preluați de un alt avion, a adăugat el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰