Antena Meniu Search
x

Video Americanii retrăiesc infernul de pe 11 septembrie după ce un bloc s-a prăbuşit în Miami. Sunt 4 morţi şi 150 de dispăruţi

Americanii retrăiesc infernul de pe 11 septembrie. La aproape 36 de ore de la prăbuşirea blocului cu 12 etaje din nordul Miami Beach, peste 130 de echipaje de intervenţie continuă operaţiunea de salvare.

Ana Constantin
de Ana Constantin

la 25.06.2021, 21:20

Vezi și

Bilanţul e crunt şi se schimbă de la o oră la alta. Patru oameni au murit şi cel puţin 150 sunt în continuare daţi dispăruţi. Nu se cunosc exact cauzele dezastrului, însă există suspiciuni că de vină ar fi erori de structură ale construcţiei.

Sunt imagini care amintesc americanilor de atentantele de la 11 septembrie. Blocul turn de 12 etaje arată ca după un bombardament, după ce 55 din cele 136 de apartamente s-au făcut una cu pământul. Peste 250 de oameni se aflau în clădire la momentul tragediei.

Preţul unui apartament în blocul construit în anul 1981 se ridică la 700 de mii de dolari, iar chiriile ajung la 2000. Imobilul a fost ridicat pe o mlaştină asanată şi s-a scufundat anual cu doi milimetri. Insuficient pentru a provoca prăbuşirea, spun experţii. Complexul rezidenţial este dotat şi cu o parcare subterană, iar salvatorii folosesc tunelurile pentru a ajunge la supravieţuitori.

Rudele şi prietenii nu îşi pierd speranţa că cei dragi vor fi găsiţi în viaţă. Un copil a fost salvat din ruine după ce salteaua patului l-a protejat de moloz. Salvatorii sunt ajutaţi de zeci de câini special antrenaţi care se ghidează după miros şi sunete pentru a găsi şi alţi supravieţuitori.

Pe acelaşi subiect

Peste 150 de oameni sunt daţi dispăruţi. "Avem acum 120 de oameni despre care ştim că sunt în siguranţă, ceea ce este o veste foarte bună, dar numărul celor daţi dispăruţi a crescut la 159", a declarat Daniella Levine Cava, primar Miami.

Printre ei şi cumnata preşedintelui statului Paraguay, soţul şi cei trei copii. Daţi dispăruţi sunt şi o britanică de 38 de ani însărcinată, soţul ei şi fiica în vârstă de un an. Operaţiunile de căutare ar putea dura chiar şi o săptămână. Implicate în intervenţie sunt echipaje care au participat la misiuni de salvare în urma cutremurelor devastatoare din Haiti şi Mexic.

"Guvernul federal vă va oferi orice ajutor aveţi nevoie. Aşteptăm. Doar întrebaţi şi vom fi acolo. Vom fi acolo!", a declarat Joe Biden, preşedintele SUA.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Americanii retrăiesc infernul de pe 11 septembrie după ce un bloc s-a prăbuşit în Miami. Sunt 4 morţi şi 150 de dispăruţi