Armata rusă anunţă atacuri asupra unei alte regiuni din Ucraina. Eșec simbolic pentru forţele ucrainene
Armata rusă a anunțat duminică lansarea unei ofensive în regiunea ucraineană Dnipro, aflată la granița cu Donețk - prima acțiune de acest fel după mai bine de trei ani de război, potrivit AFP.
"Unităţi ale Diviziei 90 blindate (...) au ajuns la graniţa de vest a Republicii Populare Doneţk şi îşi continuă ofensiva pe teritoriul regiunii Dnipropetrovsk", a anunţat armata rusă pe platforma Telegram, recurgând la numele pe care Moscova îl foloseşte pentru a desemna regiunea anexată Doneţk.
Moscova a anunţat şi capturarea unui mic sat din regiunea Doneţk, Zaria. Intrarea armatei ruse în regiunea Dnipropetrovsk marchează un nou regres simbolic pentru forţele ucrainene, aflate în dificultate pe linia frontului din cauza lipsei de trupe şi de arme.
Rușii au început asaltul asupra unei alte regiuni în Ucraina
Dincolo de aspectul simbolic, acest avans al trupelor Moscovei ar putea avea şi o valoare strategică pe teren, în toiul discuţiilor diplomatice promovate de Washington pentru o reglementare a conflictului.
Înainte de ofensiva rusă din februarie 2022, aproximativ trei milioane de oameni locuiau în regiunea Dnipropetrovsk, inclusiv aproximativ un milion în capitala regională, Dnipro, care este cu regularitate ţinta unor lovituri letale cu drone şi rachete.
Mulţi ucraineni, care fug de luptele din regiunile estice Doneţk şi Lugansk, şi-au găsit refugiu acolo după asaltul iniţial al trupelor ruse.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰