Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Arta baletului învinge întunericul

Arta poate învinge chiar şi bariera dizabilităţilor fizice. O dovedesc spectacolele unei trupe de dans din Sao Paulo, în care cea mai mare parte din artişti sunt nevăzători

de Redactia Observator

la 25.10.2014 , 09:11

Arta poate învinge chiar şi bariera dizabilităţilor fizice. O dovedesc spectacolele unei trupe de dans din Sao Paulo, în care cea mai mare parte din artişti sunt nevăzători

Cu toate acestea, ansamblul primeşte aplauze pe deplin meritate la fiecare apariţie în faţa publicului.

Balerinele şi dansatorii Asociaţiei pentru Balet şi Artă din Sao Paulo au evoluat pe numeroase scene din Brazilia şi din multe alte ţări. Şi, peste tot, au avut acelaşi succes. Şi totuşi, aproape 90 la sută din membrii ansamblului sunt nevăzători sau au deficienţe serioase de vedere. Ei reuşesc, totuşi, să stăpânească şi cele mai complexe mişcări de dans iar satisfacţia reuşitei este cu atât mai mare.

Vezi și

Doar câţiva dansatori sunt pe deplin valizi şi îşi ajută colegii să înveţe, doar prin atingeri, mişcările pe care le au de făcut. Iar 10 la sută din membrii ansamblului suferă de alte dizabilităţi. Fondatoarea Asociaţiei, coregrafă şi terapeută, spune că dansul este un ajutor de nepreţuit pentru artiştii săi.

Compania a dat spectacole la Jocurile Olimpice de la Londra, la New York sau la Buenos Aires. Fondatoarea ei doreşte să-şi aducă dansatorii pe scenele întregii lumi pentru a dovedi că, datorită artei, nimic nu este imposibil eventual aplauzele de la sfârşit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Arta baletului învinge întunericul