Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atac armat în parlamentul din regiunea separatistă Abhazia, Georgia. Un deputat a fost ucis de un alt parlamentar

Un deputat a fost ucis joi într-un atac armat în clădirea parlamentului din Abhazia, o regiune separatistă din Georgia, iar o persoană a fost rănită, a anunţat serviciul de presă al actualului lider separatist abhaz, Badra Gunba, relatează AFP şi Reuters.

de Redactia Observator

la 19.12.2024 , 15:39

Atac armat în parlamentul din regiunea separatistă Abhazia, Georgia. Un deputat a fost ucis de un alt parlamentar Atac armat în parlamentul din regiunea separatistă Abhazia, Georgia. Un deputat a fost ucis de un alt parlamentar - Profimedia (poză ilustrativă)

"După ce a fost grav rănit, deputatul Vahtang Golandzia a murit", a afirmat sursa citată într-un comunicat, adăugând ca un alt deputat, Kan Kvarcia, a fost rănit în timpul atacului armat din Suhumi, capitala locală.

"Deputatul Kvarcia a suferit răni de o gravitate medie", a continuat serviciul de presă al liderului abhaz Badra Gunba, fără a oferi mai multe detalii despre incident sau autorii tragediei.

Deputatul, ucis într-un atac armat. Suspectul, un alt parlamentar

Articolul continuă după reclamă

Agenţia de ştiri oficială Apsnypress a relatat că Ministerul de Interne a identificat un alt parlamentar, Adgur Kharazia, ca fiind suspect în atacul armat. El a fugit de la locul incidentului. Abhazia, o mică regiune situată între Munţii Caucaz şi Marea Neagră, şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Georgia în 1992 şi a fost recunoscută de Rusia, nu însă şi de aproape întreg restul comunităţii internaţionale.

Ea a fost zguduită recent de proteste față de acordul economic cu Moscova, semnat la sfârşitul lunii octombrie, care a permis companiilor ruseşti să investească în Abhazia. Pe 15 noiembrie, protestatarii au reuşit să intre în parlament şi într-o clădire a administraţiei prezidenţiale pentru a împiedica ratificarea acestui acord.

Liderul Abhaziei, Aslan Bjania, şi-a dat demisia, aşa cum au cerut protestatarii. Badra Gunba asigură interimatul înainte de următoarele alegeri anticipate. Abhazia şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Georgia după prăbuşirea URSS şi a aparat-o într-un război împotriva forţelor georgiene la începutul anilor 1990, cu sprijinul Moscovei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Ştiri externe » Atac armat în parlamentul din regiunea separatistă Abhazia, Georgia. Un deputat a fost ucis de un alt parlamentar