Atac armat într-un spital din Japonia, cel puţin două persoane au fost rănite. Suspectul a fugit cu o motocicletă
Incident şocant într-un spital din Japonia. Un bărbat a tras cu o armă și apoi a fugit cu o motocicletă. Cel puţin două persoane au fost rănite. Atacurile armate sunt foarte rare în ţară.
Două persoane au fost rănite într-un schimb de focuri de armă la un spital din orașul Toda din centrul Japoniei, anunță surse locale citate de BBC. Se pare că victimele sunt un medic și un pacient în vârstă. Suspectul, un bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani, a fugit pe o motocicletă, relatează Mediafax.
Autorităţile i-au sfătuit pe oameni să rămână la adăpost
Ulterior, cel puțin o persoană a fost luată ostatică în interiorul unui oficiu poștal din orașul vecin Warabi, a anunțat municipalitatea. Autoritățile nu au spus dacă între cele două incidente există o legătură, dar le-au cerut persoanelor care locuiesc pe o rază de 300 de metri în jurul oficiului poștal din Warabi să plece din zonă.
Incidentele cu împușcături sunt extrem de rare în Japonia. Țara are reguli stricte privind deținerea de arme de foc și permite civililor să dețină doar puști de vânătoare și arme cu aer comprimat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰