Atenționare pentru românii care călătoresc în Italia: Temperaturi și de 48°C, cod roșu în 8 orașe. ”Vine Lucifer”
Ministerul Afacerilor Externe a transmis luni o atenţionare de călătorie în Italia. În centrul și sudul Italiei se anunță două zile de temperaturi ce pot ajunge la 45-48 de grade.
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că în intervalul 10 – 11 august 2021, în regiunile din centru și sud se vor înregistra temperaturi foarte ridicate, cu valori de până la 45°C. Este cod roșu de caniculă în 8 orașe: Bari, Campobasso, Frosinone, Latina, Palermo, Perugia, Rieti și Roma.
Vine Lucifer. Urmează cea mai fierbinte săptămână a verii în Italia, scrie La Reppublica. Valul de caniculă cauzat de un anticiclon african subtropical a fost botezat de meteorologii italieni Lucifer. În sudul țării temperaturile pot ajunge și la 47- 48°C.
Risc de incendii de vegetație în Italia
Serviciul italian de Protecție Civilă atrage atenția asupra riscului izbucnirii de incendii de vegetație, pe fondul temperaturilor ridicate, și solicită colaborarea cetățenilor prin adoptarea unui comportament responsabil și semnalarea cu promptitudine chiar și a incendiilor de mici dimensiuni.
- Premieră în istoria recentă. Fumul degajat de incendiile din Siberia a parcurs 3.000 km, până la Polul Nord
- Un măslin vechi de 2500 de ani, simbol al Insulei Evia, a fost mistuit de flăcări în incendiile care devastează...
- Grecii, impresionaţi de pompierii români după prima lor misiune în Evia: "Sunt de pe altă planetă. Îi privim...
Unde și cum pot cere ajutor românii din Italia
Românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare (CG Trieste: +39 340 8821688; CG Milano: +39 366 108 1444; CG Torino: +39 338 756 8134; CG Bologna: +39 349 1178220; CG Bari: +39 334 604 2299; C Catania: +39 320 965 31 37).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰