Autoritățile dintr-un oraș mexican iau măsuri drastice după 6 luni de secetă extremă. 20 de milioane de persoane rămân fără apă 8 ore pe zi
Administrația orașului Mexico a luat o decizie drastică. Nu a plouat de 6 luni, iar primele precipitații sunt așteptate în mai 2024. Estimările arată că 20 de milioane de persoane din metropolă rămân fără apă, 8 ore pe zi. Nu a plouat timp de șase luni, iar rezervele de apă se epuizează, astfel că orașul Mexico va avea aprovizionarea cu apă întreruptă. Autoritățile nu au precizat când și cum va avea loc întreruperea.
Până acum, guvernul central a aplicat o întrerupere de 4 ore pe zi în distribuția din întreaga țară. Dar seceta continuă a obligat ministerele de resort să intervină cu noi măsuri mai puternice. Se estimează că peste 20 de milioane de persoane vor rămâne fără apă timp de cel puțin opt ore pe zi, ceea ce duce la risc de îmbolnăviri și infecții.
Din cauza lipsei ploilor, rețeaua de rezervoare care deservește populația a atins un minim sezonier: cu 44% mai mic decât ar trebui să fie în această perioadă. Previziunile nu sunt încurajatoare: primele ploi sunt așteptate în mai 2024. Acestea sunt cele care vor umple rezervoarele și vor asigura aprovizionarea metropolei.
Douăsprezece districte, amintește agenția AP, majoritatea în partea de vest a Ciudad de Mexico, vor avea o presiune mai mică în conducte.
Alimentarea cu apă, o problemă în regiune
- O rezervaţie naturală din inima Carpaţilor va renaşte după ce a fost distrusă de secetă. Cum vor reînvia...
- Culturile de grâu, compromise de secetă. Fermierii se plâng că nu pot ara terenurile: "N-avem nicio şansă"
- Banca Mondială: România, vulnerabilă la riscurile asociate schimbărilor climatice. Șoferii cu mașini vechi ar...
Mexicul este poate țara cu cea mai multă apă din regiune. 96% din populație se bucură de apă, iar, cel puțin pe hârtie, țara se îndrepta spre o acoperire completă cu apă potabilă. Concret, însă, nu plouă, fântânile seacă, cartierele bogate continuă să fie alimentate, iar cele mai sărace suferă zilnic întreruperi de multe ore.
În 2000, primăria din Milpa Alta avea apă șase zile pe săptămână. Douăzeci și trei de ani mai târziu, doar trei. Cu excepția Benito Juárez, cea mai bogată municipalitate din oraș, nu există niciun loc în care locuitorii capitalei să primească apă zilnic.
Cauzele sunt multiple. Lipsa de investiții publice, contracte insuficiente cu persoane private, planificare deficitară, la care se adaugă acum seceta prelungită. De vină este El Niño, fenomenul meteorologic care afectează puternic clima întregii coaste a Pacificului. Apare o dată la 7-10 ani și a apărut din nou în acest 2023. Provoacă secete îndelungate în unele zone și rupere de nori în altele.
Anul acesta, Mexicul a înregistrat cu 25% mai puține precipitații decât media ultimelor trei decenii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰