Avertisment dur pentru nemţi, după ce Trump a promis majorarea tarifelor pe import: "Ar putea costa 1% din PIB"
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Joachim Nagel, a avertizat că tarifele pe care Donald Trump ameninţă să le introducă la bunurile importate riscă să deraieze economia germană, transmite Reuters.
Înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, Trump a promis că va introduce tarife de 60% pentru produsele importate din China şi de până la 20% pentru produsele importate din alte părţi.
"Ar putea să ne coste 1% din PIB"
"Dacă tarifele planificate vor fi implementate, asta ar putea să ne coste 1% din Produsul Intern Brut", a declarat Joachim Nagel într-un interviu publicat miercuri în cotidianul Die Zeit. "Dacă noile tarife vor fi introduse în realitate, am putea aluneca chiar în teritoriul negativ", a adăugat Nagel.
Economia germană este aşteptată să înregistreze o creştere foarte mică în acest an şi este posibil ca avansul din 2025 să fie de până la 1%, relatează Agerpres.
- Cum vrea Zelenski să-l atragă pe Trump de partea lui. A pus în "planul de victorie" două propuneri special pentru el
- Procurorul care i-a deschis cele două dosare penale federale lui Trump vrea să demisioneze
- Cine este Pete Hegseth, omul care va conduce armata SUA. Trump vrea să epureze generalii woke
De asemenea, Joachim Nagel, care este membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, şi-a exprimat unele îngrijorări cu privire la perspectivele pentru piaţa muncii din Germania. "Locurile de muncă pe care le pierdem în industrie nu sunt înlocuite la fel de uşor ca până acum de noi locuri de muncă în sectorul serviciilor", a apreciat preşedintele Bundesbank.
În aceste condiţii, Nagel a apreciat că actuala traiectorie a dobânzilor urmată de BCE este una adecvată. Gardienii euro au redus dobânda de referinţă de trei ori şi analiştii se aşteaptă la noi reduceri ale costului creditului la următoarele reuniuni de politică monetară.
"Nu exagerăm. Există în continuare presiuni semnificative asupra preţurilor, care vin în principal din sectorul serviciilor ca urmare a salariilor", a spus Joachim Nagel. Acesta a adăugat că presiunile asupra preţurilor sunt mascate de scăderea preţurilor la energie.
Rata inflaţiei în zona euro
Cele mai recente date statistice arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a înregistrat o creştere peste aşteptări în luna octombrie, după ce în septembrie coborâse la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani şi jumătate. Potrivit unei estimări preliminare a Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 2% în luna octombrie 2024, de la un nivel de 1,7% în septembrie.
Revenirea pe creştere a inflaţiei în zona euro se explică în principal prin tarifele la servicii, care au crescut cu 3,9%, în timp ce preţurile la alimente s-au majorat cu 2,9% în ritm anual. În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 4,6% în luna octombrie, după ce în septembrie au fost mai mici cu 6,1%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰