Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum vrea Zelenski să-l atragă pe Trump de partea lui. A pus în "planul de victorie" două propuneri special pentru el

Planul de victorie al lui Zelenski a fost elaborat în vedere unei președinții Trump, scrie publicaţia Financial Times. Liderul de la Kiev a fost sfătuit să formuleze propunerile astfel încât să-l convingă pe republican să continue sprijinul pentru ţara aflată în război. Două dintre aceste puncte au fost special adaptate pentru viitoarea administraţie de la Casa Albă: înlocuirea trupelor americane din Europa cu forțe ucrainene şi împărțirea resurselor naturale cu Occidentul. Potrivit surselor politice, Trump crede că ideile sunt interesante.

de Redactia Observator

la 13.11.2024 , 14:38

- Getty Images

Război în Ucraina. În clipa în care şi-a elaborat planul de pace în cinci puncte pe care l-a prezentat Casei Albe, Volodimir Zelenski nu a exclus că Donald Trump are toate şansele să redevină preşedinte al Statelor Unite, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat. În plus, liderul din Kiev a fost sfătuit de aliaţii europeni şi americani cum să formuleze propunerile astfel încât republicanul să colaboreze cu Ucraina, nu să îi taie ajutoarele, aşa cum declara în campania sa electorală.

Prima propunere, care în lumina acestor dezvăluiri capătă o nouă conotație, este că, după terminarea războiului, soldaţii ucraineni să-i înlocuiască pe cei americani dislocaţi în Europa. O mişcare de acest gen ar însemna ca Statele Unite să nu mai fi nevoite să cheltuiască atâţi bani pentru trupele mutate pe continent sau le-ar putea folosi în alte misiuni. Și i-ar satisface lui Trump pretenția ca toată lumea să contribuie la fel în NATO, să nu mai simtă, măcar la nivel de percepție, că SUA depun efortul cel mai mare.

Propuneri adaptate special pentru Trump

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Financial Times, a două propunere este mult mai tentantă pentru Donald Trump, pentru că se rezumă la afaceri. Dacă rămâne alături de Ucraina, Kievul va împărţi cele mai importante resurse naturale ale sale cu partenerii occidentali, în special cu Statele Unite. Mai mult, guvernul ucrainean îi va acorda preşedintelui Statelor Unite puterea de a monitoriza investiţiile, astfel încât să ştie permanent cine face afaceri în ţară. Cu o excepţie: China nu va avea dreptul să investească în Ucraina.

Iar aici intervine un alt punct atractiv pentru Donald Trump. Volodimir Zelenski se oferă să treacă industriile ucrainene de la tehnologia chineză pe care o folosesc în prezent, la cea americană. Ucraina merge şi mai departe şi încearcă să se împace cu tabăra republicanilor, deranjată de faptul că ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite a organizat vizita lui Zelenski la o fabrică americană de apărare în campania electorală, dar la care au participat doar democraţi, chiar în statul cel mai dorit de ambele tabere, în Pennsylvania. Astfel, în locul diplomatei care a gafat, ar fi putut fi numit fostul ministru de externe Dmitro Kuleba, doar că acesta a refuzat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Cum vrea Zelenski să-l atragă pe Trump de partea lui. A pus în "planul de victorie" două propuneri special pentru el