Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Brazilia confirmă două cazuri de infectare cu varianta Omicron, primele din America Latină

Oficialii din domeniul sănătăţii din Brazilia au raportat primele cazuri de îmbolnăviri cauzate de tulpina Omicron la doi cetăţeni care s-au întors recent din Africa de Sud. Sunt primele cazuri înregistate în America Latină

de Ovidiu Cojocaru

la 01.12.2021 , 07:32

Varianta Omicron are peste 30 de mutaţii Varianta Omicron are peste 30 de mutaţii - Shutterstock

Secretarul de Stat din Ministerul Sănătăţii a transmis că un bărbat în vârstă de 41 de ai şi o femeie în vârstă de 37 de ani sunt cei doi pacienţi testaţi pozitiv. Testele au fost recoltate pe 25 de noiembrie, după ce au prezentat simptome uşoare ale bolii, scrie Times of India.

Omicron, o tulpină cu peste 30 de mutaţii

America Latină a fost afectată serios de-a lungul pandemiei de coronavirus, doar Brazilia raportând peste 600.000 de decese, o cifră despre care analiştii spun că ar fi subestimată. Brazilia nu solicită vaccinarea împotriva Covid-19 a călătorilor străini care intră în ţară.

Articolul continuă după reclamă

Alte ţări precum Israel, Franţa, Spania sau Japonia au raportat deja primele cazuri cu varianta Omicron, în timp ce Olanda confirmă că noua tulpină ar exista în Europa încă de săptămâna trecută, înainte ca Africa de Sud să tragă un semnal de alarmă. Miercurea trecută, 24 noiembrie, autorităţile sud-africane au raportat Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii existenţa virusului extrem de mutant. 

Rămân multe necunoscute despre noua variantă, inclusiv dacă este mai contagioasă, după cum bănuiesc unii specialişti, dacă îmbolnăveşte mai grav oamenii, ori dacă este rezistent la vaccin.

Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Brazilia confirmă două cazuri de infectare cu varianta Omicron, primele din America Latină