Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cel puţin 8 morţi şi peste 30 de răniţi, după ce un autobuz plin s-a răsturnat în Peru

Cel puţin opt oameni şi-au pierdut viaţa şi 30 au fost răniţi în accidentul unui autocar cu turişti în capitala peruană Lima, noaptea trecută, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din Peru, citat de DPA.

de Redactia Observator

la 22.12.2017 , 13:42

Cel puţin opt oameni şi-au pierdut viaţa şi 30 au fost răniţi în accidentul unui autocar cu turişti în capitala peruană Lima, noaptea trecută, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din Peru, citat de DPA.

Autobuzul, care era supraetajat şi avea platforma descoperită, a derapat într-o curbă în timp ce revenea de pe dealul San Cristobal, una din principalele atracţii turistice locale, situat la o altitudine de 400 de metri şi de unde se poate vedea panorama capitalei. Vehiculul a căzut circa 10 metri, potrivit media locale.

Articolul continuă după reclamă

Ministerul Sănătăţii a precizat că la locul accidentului au fost trimise zece ambulanţe şi că între răniţi se numără şapte copii şi doi cetăţeni străini, unul din Chile şi unul din Canada, care au fost transportaţi deja la spitale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Cel puţin 8 morţi şi peste 30 de răniţi, după ce un autobuz plin s-a răsturnat în Peru