Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Donald Trump, arestat de poliția din New York. Primul președinte american din istorie pus sub acuzare pledează nevinovat: "Pare ireal"

Donald Trump devine primul președinte american pus sub acuzare. Fostul lider de la Casa Albă a ajuns marţi după-amiază la tribunalul din Manhattan, New York, unde s-a predat şi a fost pus sub acuzare. El a salutat mulţimea strânsă pe trotuarul de vizavi în timp ce intra în clădire, dar nu a declarat nimic presei. Donald Trump a fost pus sub acuzare, săptămâna trecută, de o instanţă judiciară din oraşul New York într-un caz privind plăţi ilegale făcute în campania electorală din 2016. Acuzaţiile nu au fost încă făcute publice, dar, conform unor surse, vizează presupusa furnizare de informaţii false despre plăţi ilegale efectuate în campania electorală din 2016 către Stormy Daniels, o femeie care pretindea că a avut o relaţie cu Donald Trump. Fostul lider de la Casa Albă a pledat nevinovat, potrivit unor surse judiciare.

de Redactia Observator

la 04.04.2023 , 22:43

Update: Fostul preşedinte a părăsit tribunalul districtual din Manhattan fără a face declaraţii. Coloana prezidenţială s-a pus în mişcare.

Fostul preşedinte american Donald Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru alegerile din 2024, a pledat marţi nevinovat la 34 de capete de acuzare de falsificare a unor documente de afaceri, în urma unei anchete privind banii plătiţi pentru a cumpăra tăcerea lui Stormy Daniels, transmite Reuters.

UPDATE. Donald Trump, în fața instanței. Va pleda nevinovat

Articolul continuă după reclamă

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost adus în instanţă, în Manhattan, New York, pentru a i se prezenta oficial acuzaţiile, informează postul de televiziune CNN.

Pe acelaşi subiect

Şedinţa este coordonată de judecătorul Juan Merchan. După ce a fost identificat formal la sediul Parchetului din Manhattan, Trump a ajuns în sala instanţei judiciare, în aceeaşi clădire, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile de către echipa procurorului din Manhattan, Alvin Bragg.

Donald Trump va pleda nevinovat, conform avocaţilor săi. Şedinţa instanţei nu este publică. Fostul preşedinte american va fi formal în custodia poliţiei până în momentul finalizării procedurilor de identificare şi de prezentare a acuzaţiilor, transmite Mediafax.

UPDATE. Reacția Casei Albe: Biden "nu se concentrează" direct pe acest eveniment

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va urmări informaţiile difuzate de presă despre cazul fostului preşedinte Donald Trump, dar "nu se concentrează" direct pe acest eveniment, a anunţat Casa Albă, potrivit Mediafax.

"Sigur că, dat fiind că acest caz este difuzat zilnic ore întregi de multe posturi de televiziune, în mod evident, preşedintele va afla de acest caz din unele ştiri, dar nu se concentrează pe acest eveniment. Preşedintele se concentrează pe situaţia poporului american, aşa cum face zilnic. Se concentrează pe modalităţile de a continua să scadă preţurile", a declarat Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, potrivit postului de televiziune CNN.

UPDATE. Donald Trump, în custodia poliției din New York

"Pare atât de ireal, mă vor aresta. Nu îmi vine să cred că acest lucru se întâmplă în America. Să facem America Măreaţă din Nou!", a transmis Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social cu puţin timp înainte de prezentarea la sediul Parchetului din Manhattan.

Donald Trump a ajuns la biroul procurorului de district și se află în custodia poliției înainte de a fi acuzat astăzi de instanță, devenind astfel primul președinte american din istorie care se confruntă cu acuzații penale, transmite CNN.

Fostul lider de la Casa Albă a părăsit marţi Trump Tower în jurul orei locale 13.00, pentru a face scurta deplasare până la tribunalul din Manhattan, unde umează să fie pus sub acuzare la ora locală 14.15 (21.15, ora României).

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În momentul în care a părăsit Trump Tower pentru a se îndrepta spre tribunalul din Manhattan, Donald Trump a ridicat pumnul - în semn că este încrezător şi puternic - către susţinătorii care îl aşteptau afară.

Camerele de luat vederi au surprins apoi coloana de maşini a fostului preşedinte parcurgând cei şase kilometri dintre Trump Tower şi sediul tribunalului, unde o intrare a fost deja eliberată pentru sosirea sa.

La sosire, Trump va fi arestat în mod oficial, i se vor lua amprentele şi va fi procesat ca orice inculpat înainte de a se prezenta la audierea sa, unde se aşteaptă să pledeze nevinovat pentru toate acuzaţiile care i se vor aduce.

Donald Trump, monitorizat cu atenție de când a părăsit reședința din Palm Beach, Florida

Donald Trump a călătorit luni din Florida la New York, monitorizat cu atenție din momentul în care a părăsit reşedinţa din Palm Beach. Aeronava care l-a adus la New York a putut fi urmărită pe aplicaţii de live tracking până la sosirea pe aeroportul La Guardia. Convoiul de maşini care l-a dus la Trump Tower din Manhattan a fost urmărit din elicoptere iar traseul a fost transmis live. Intrările în clădirea devenită un simbol au fost înţesate de presă, poliție și protestatari, scrie The New York Times.

Cum se va derula punerea sub acuzare a lui Donald Trump

Fostul președinte va fi adus azi în centrul orașului New York de către ofițeri de poliție și agenți ai Secret Service pentru a se preda în biroul procurorului din Manhattan, Alvin Bragg. Apoi i se vor citi în mod oficial acuzaţiile în clădirea tribunalului penal din Manhattan, unde susținătorii lui Trump plănuiesc un miting.

Potrivit CNN, lui Trump i se vor citi peste 30 de capete de acuzare legate de fraudă în afaceri. Posturile de știri nu vor avea voie să difuzeze punerea sub acuzarea, asta a decis luni seară un judecător, respingând o solicitare făcută de mai multe organizații media, inclusiv CNN.

Echipa sa de avocaţi a declarat că fostul președinte va pleda nevinovat și va contesta "orice problemă" după ce rechizitoriul va fi desigilat. Trump, care a promis că își va continua cursa pentru alegerile din 2024 în ciuda acuzațiilor, se va întoarce imediat în Florida şi ar urma să facă ulterior un anunţ de la reşedinţa din Mar-a-Lago. 

Americanii se tem de proteste violente la New York

Primarul Eric Adams i-a avertizat pe fanii lui Trump să nu recurgă la violenţe, spunând că demnitatea procedurilor nu va fi perturbată. Au fost montate baricade, iar Departamentul de Poliție a trimis celor 35.000 de ofițeri din oraş un ordin de pregătire. Aceştia reprezintă o forță mai mare și mai bine antrenată decât unele armate naționale, potrivit NYT. "Deși s-ar putea să existe câțiva turbulenţi care se gândesc să vină în orașul nostru, mesajul este clar și simplu: controlați-vă. New York este casa noastră, nu un loc pentru ffuria voastră deplasată", a transmis Adams la o conferință de presă luni. 

Donald Trump este pus sub acuzare pentru că a plătit-o pe vedeta porno Stormy Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea în timpul campaniei electorale din 2016. Daniels susţine că a avut o scurtă relație sexuală cu Trump în 2006, dar fostul preşedinte american neagă aventura. Cazul a tulburat peisajul politic din SUA, iar Trump a criticat deciziile procurorului Alvin Bragg, numindu-le o mișcare partizană menită să-i paralizeze candidatura la președinţie în 2024.

Trump este în centrul mai multor investigații. Procurorul general al Georgiei anchetează presupuse presiuni făcute de Trump asupra oficialilor din statul american pentru a le influența votul la alegerile din 2020. Un consilier special federal analizează cazul documentelor clasificate găsite în posesia sa și implicarea sa în revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021. 

Cu toate astea, Alvin Bragg a fost primul procuror care a mers mai departe, devenind o tinţă pentru criticile atât din partea aliaților, cât și a rivalilor republicani ai lui Trump. Acuzațiile care vor fi făcute publice în mod oficial marți l-au forțat pe Trump să se întoarcă în orașul în care a căpătat faima care l-a catapultat către președinție. Sosirea sa pune orașul în pericol, stârnind îngrijorări cu privire la riscul unor tulburări de stradă atunci când lui Trump i se vor lua amprentele şi va fi fotografiat la tribunal. 

"Deși nu avem amenințări specifice, oameni precum Marjorie Taylor Greene, despre care se știe că răspândește dezinformări și discursuri instigatoare la ură, a declarat că vine în oraș. Dacă vii în oraș, ai grijă cum te comporţi", a mai transmis primarul Adams. Președintele Biden a declarat că este încrezător că autoritățile din New York ar putea face față oricăror probleme. "Am încredere în Departamentul de Poliție din New York", a spus el.

Trump va face un anunţ după punerea sub acuzare

Trump care a încurajat la proteste luna trecută, anunțând că se așteaptă să fie arestat, nu a făcut acum niciun apel la acțiuni specifice. Nu este clar dacă Trump plănuiește să facă o declarație la New York după ce va fi pus sub acuzare. Chiar dacă o face, sunt semne slabe că va încerca o coordonare deschisă de proteste cum a fost cea de dinainte de revolta de la Capitoliu din 2021, scrie NYT. 

Trump a aterizat luni la New York la ora 15:28. El a fost dus la Trump Tower cu un cortegiu însoţit de patru elicoptere. Zeci de ofițeri de poliție și detectivi stăteau lângă intrare, iar fotografii s-au urcat pe scări pentru a-l surprinde pe Trump cât mai bine. La sosire, Trump le-a făcut cu mâna susținătorilor din spatele baricadelor poliției.

Mai mulţi fani s-au adunat în spatele bannerelor pro-Trump. "Am venit pentru a-mi exprima indignarea față de ceea ce chiar și unii democrați spun este persecuție politică" a spus Ariel Kohane, 51 de ani, din Manhattan. "Nu are nimic de-a face cu legea și ordinea", a spus el. "Este vorba despre a-l opri să candideze şi să câștige în 2024." La un moment dat o persoană într-un costum negru de clovn i-a hărțuit pe susținătorii lui Trump, a urmat o încăierare întreruptă repede de poliție.

Chiar dacă punerea sub acuzare a lui Trump ar declanșa tulburări în New York, autoritățile par să fi învățat lecții valoroase din revolta de la Capitol și din provocările puse de protestele naționale faţă de violența poliției din 2020. În plus, departamentul de poliție din New York, Secret Service şi agenţiile de informaţii şi-au coordonat eforturile şi colectarea de date pentru prevenirea unor violenţe generale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump, arestat de poliția din New York. Primul președinte american din istorie pus sub acuzare pledează nevinovat: "Pare ireal"