Antena Meniu Search
x

Video Eunice, cea mai puternică furtună care a lovit Europa în ultimii 30 de ani, a lăsat în urmă un dezastru. 13 oameni şi-au pierdut viaţa

Furtuna Eunice a măturat totul în cale după ce a lovit nordul Europei cu forţa unui uragan. Cel puţin treisprezece oameni şi-au pierdut viaţa în Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Belgia, Germania şi Polonia.

de Redactia Observator

la 19.02.2022, 21:06

Vezi și

Rafalele de vânt cu care  furtuna Eunice a lovit Londra au doborât pur şi simplu oamenii pe stradă. 

De altfel tot sudul Regatului Unit arată ca după război după trecerea celei mai puternice furtuni din ultimii 35 de ani. În unele zone a bătut cu 200 de kilometri la oră, 

Liz Bentley, şefa societăţii de meteorologie din Marea Britanie: Este una dintre acele furtuni care va fi amintită în cărţile de istorie. Va deveni un studiu de caz pentru noi meteorologii, în parte din cauza puterii rafalelor de vânt. 

Vântul a răsturnat camioane , a smuls copaci din rădăcini şi a luat pe sus acoperişurile caselor. Trei şoferi au fost ucişi de obiecte purtate de vânt. 

Pe acelaşi subiect

Peste 10.000 de trenuri şi aproape 450 de zboruri au fost anulate. Mai mult de 1 milion de britanici au rămas în beznă, iar o primă estimare arată că pagubele se ridică la 600 de milioane de euro.

În Olanda, patru oameni au fost ucişi de copacii doborâţi de vânt. 

Aproape 400 de curse aeriene au fost anulate şi pe aeroportul Schiphol, iar circulaţia trenurilor a fost întreruptă la nivel naţional timp de mai multe ore. 

În ţara vecină, în Belgia, o macara s-a prăbuşit peste un spital, însă nimeni nu a fost rănit. O localitate din apropiere de Bruxelles a fost evacuată de teamă că biserica din sat s-ar putea prăbuşi. 

în Germania a fost botezată Zeynep şi  lovit nordul ţării cu rafale de vânt de peste 140 de km/oră şi precipitaţii record care au produs inundaţii la Hamburg. Doi oameni şi-au pierdut viaţa, în timp ce zeci de şoferi blocaţi în ape au fost salvaţi de forţele de intervenţie. 

"Am văzut apa, dar am crezut că am intrat cu maşina într-o baltă. Când am realizat cât de adâncă e, mi-am dat seama că e prea târziu. Apoi motorul s-a oprit şi a trebuit să înotăm să ne salvăm". 

Furtuna a distrus case şi maşini şi în nordul Franţei, unde 11 oameni au fost răniţi de obiecte purtate de vânt. 

În Irlanda, locul unde s-a format furtuna, un bărbat şi-a pierdut viaţa strivit de un arbore.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Reuşiţi să ţineţi cel mai aspru şi mai lung post din an, care a început astăzi?

Observator » Stiri externe » Eunice, cea mai puternică furtună care a lovit Europa în ultimii 30 de ani, a lăsat în urmă un dezastru. 13 oameni şi-au pierdut viaţa