Observator » Ştiri externe » Cel mai mare aeroport din Rusia, atacat cu drone. Trei aeroporturi din capitala Rusiei au impus restricţii de zbor din motive de securitate

Video Cel mai mare aeroport din Rusia, atacat cu drone. Trei aeroporturi din capitala Rusiei au impus restricţii de zbor din motive de securitate

Cel mai mare aeroport din Rusia, atacat cu drone. Trei aeroporturi din capitala Rusiei au impus restricţii de zbor din motive de securitate - Profimedia - imagine ilustrativă
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.03.2024, 11:33 | Modificat la 17.03.2024, 11:51

Război în Ucraina. Aeroporturile moscovite Domodedovo, Vnukovo şi Jukovski au impus restricţii de zbor duminică dimineaţa din motive de securitate, a anunţat autoritatea rusă a aviaţiei civile Rosaviaţia într-un comunicat, transmite Reuters, citat de Agerpres.

UPDATE: Restricţiile impuse pe aeroporturile din Moscova după atacuri ucrainene cu drone au fost ridicate

Cinci drone ucrainene au fost doborâte în apropierea Moscovei duminică, în cea de-a treia şi ultima zi a alegerilor prezidenţiale din Rusia, a anunţat primarul capitalei, Serghei Sobianin, pe aplicaţia Telegram. Sobianin a adăugat că nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Şoigu, preocupat de Flota rusă de la Marea Neagră

Articolul continuă după reclamă

Separat, ministrul Apărării rus Serghei Şoigu a ordonat duminică forţelor navale ruse la Marea Neagră să consolideze protecţia instalaţiilor sale şi să efectueze exerciţii regulate pentru a respinge atacurile asupra navelor sale, a informat agenţia de ştiri Interfax, citată de Reuters.

Şoigu a vizitat duminică centrul de comandă al forţelor navale, potrivit sursei citate. Forţele navale ruse de la Marea Neagră au fost ţinta unor atacuri frecvente din partea forţelor ucrainene, aminteşte Reuters.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările