Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cel puţin 25 de persoane au murit intoxicate cu alcool, în Turcia. Băuturile erau contrafăcute

Cel puţin 25 de persoane au murit în decurs de câteva zile în Turcia, iar alte aproximativ 20 au fost spitalizate după ce au consumat alcool contrafăcut, în mai multe provincii din ţară, potrivit presei turce, relatează AFP, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 16.12.2021 , 14:35

Alte 20 de persoane au ajuns la spital Alte 20 de persoane au ajuns la spital - Shutterstock - foto ilustrativ

Potrivit postului de televiziune Habertürk, şapte dintre aceste persoane au decedat în cartierul Esenyurt, din Istanbul. Decesele din cauza consumului de alcool contrafăcut au loc frecvent în Turcia, unde producţia clandestină s-a dezvoltat odată cu o ”explozie” a taxelor impuse băuturilor alcoolice.

”Raki”, o băutură alcoolică naţională, costă în jur de 250 de lire turceşti (15 euro) litrul, la supermarket, reprezentând aproape o zecime din salariul minim net lunar de 2.825 de lire turceşti. Alcoolul de contrabandă este uneori făcut cu metanol, puternic şi folosit în industrie, în loc de etanol, folost de obicei în consumul uman.

Potrivit Ministerului turc de Interne, percheziţii efectuate recent la 342 de adrese au permis confiscarea a peste 30.000 de litri de alcool contrafăcut şi de contrabandă şi arestarea a 60 de persoane. La sfârşitul lui 2020, peste 40 de persoane au murit în mai puţin de osăptămână în Turcia.

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un musulman pios, acuzat cu regularitate de către opozanţii săi de faptul că vrea să islamizeze societatea, a luat în mai multe rânduri poziţie împotriva consumului de alcool sau tutun.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Cel puţin 25 de persoane au murit intoxicate cu alcool, în Turcia. Băuturile erau contrafăcute