Antena Meniu Search
x

Video Cine este ''măcelarul din Bucha''. Înainte să plece la război, Biserica Rusă i-a dat binecuvântarea

Războiul din Ucraina devine tot mai greu de îndurat. Detalii şi noi imagini înfiorătoare vin din oraşul ororilor, Bucha. Supravieţuitorii invaziei ruse au povestit tratamentul terifiant al invadatorilor, execuţiile şi torturile puse la cale de soldaţi. Preşedintele Volodimir Zelenski cere un tribunal pe modelul celui de la Nuremberg care să pedepsească vinovaţii. Moscova acuză în continuare Kievul că înscenează totul, cu ajutorul Statelor Unite.  

de Redactia Observator

la 06.04.2022, 19:32

Vezi și

Denys Monastyrsky, ministrul de Interne al Ucrainei: Este înfiorător! Au fost împuşcaţi, iar apoi corpurile le-au fost arse. Este groaznic.

Fiecare zi dezvăluie tot mai multe atrocităţi comise de ruşi în iadul de la Bucha. Trupuri arse, aruncate în stradă, oamenii executaţi în propriile case, violuri şi cruzimi de neimaginat. În ultima lună, oraşul a fost o adevărată cameră de tortură.

Unii oameni sunt imposibil de recunoscut aşa că apropiaţii caută semne distinctive. Această femeie a fost identificată după pictura de pe o unghie. Tânăra care obişnuia să o machieze i-a recunoscut mâna într-una dintre fotografiile emblematice pentru ororile comise în Bucha.

''Dacă aţi vorbi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ce i-aţi transmite?

Pe acelaşi subiect

Să se ducă în iad!''

Poveştile celor care au supravieţuit sunt greu de ascultat. Oameni aruncaţi în aer de vii, bărbaţi dezbrăcaţi la piele şi executaţi, părinţi ucişi în faţa copiilor. 410 trupuri au recuperat anchetatorii din oraşele de la periferia Kievului după retragerea ruşilor. Preşedintele Zelenski denunţă cele mai grave crime de război de după al doilea război mondial. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Au fost ucişi în casele lor, locuinţele le-au fost aruncate în aer cu grenade. Civili striviţi de tancuri în maşinile lor în timp ce erau pe stradă. Cei care au dat ordine criminale şi le-au dus la capăt ucigându-ne oamenii va fi adus în faţa tribunalului, şi acesta ar trebuie să fie precum cel de la Nuremberg.

Bilanţul victimelor civile este încă necunoscut. Cernihiv este o ruină. Iar în Hostomel 400 de oameni sunt daţi dispăruţi. Cu fiecare zi, noi oraşe apar pe harta ororilor. La 50 de kilometri de Kiev, localitatea Borodyanka este, practic, rasă de pe faţa pământului. Autorităţile se tem că sub dărâmături se ascund orori similare sau chiar mai grave decât cele comise în Bucha.

''Din tot ce aveam am găsit, până acum, doar acest album al mamei, de când era la liceu, în 1991.''

Geniştii patrulează oraşul în lung şi-n lat. Caută bombe şi mine neexplodate.

Cine este ''măcelarul din Bucha''

Iar el este cel care a coordonat teroarea asupra civililor din împrejurimile Kievului. Locotenent colonelul Azatbek Omurbekov conducea a 64-a Brigadă Motorizată. Este medaliat de Ministerul Apărării, iar înainte să plece la război a primit binecuvântarea Bisericii Ruse. Presa internaţională îl numeşte Măcelarul din Bucha. 

Papa Francisc: Sângele nevinovaţilor curge şi vocile lor imploră cerul ca acest război să se încheie, ca armele să tacă. Încetaţi să mai diseminaţi război şi distrugere.

În faţa ororilor descoperite în oraşele de unde ruşii s-au retras, poziţia Rusiei este una de sfidare. În faţa Consiliului de Securitate, ambasadorul Moscovei a acuzat Ucraina şi Statele Unite de înscenări şi manipulări. Ministrul de externe Serghei Lavrov a mers chiar mai departe acuzând Occidentul că vrea să deraieze, astfel, negocierile de pace. 

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei: Partea ucraineană a început să joace acest joc după întâlnirea de la Istanbul, pentru că încearcă să emită noi pretenţii. Imediat ce presa occidentală a început să împrăştie ştirea falsă despre Bucha, negociatorii ucraineni au încercat să încheie negocierile.

Atacurile continuă şi în teren, nu doar pe plan diplomatic. 

Şase oameni au murit într-un bombardament lângă Harkov, iar în Mikolaiv, în sudul Ucrainei, două spitale au fost distruse de artileria rusă. Printre victime s-a aflat şi un farmacist de numai 25 de ani.  Lupte crâncene se duc şi în Mariupol unde încă se află o sută de mii de civili. Serviciul ucrainean de informaţii avertizează că armata rusă ar intenţiona să pună în scenă, aici, o uriaşă provocare. Soldaţii ar urma să adune la un loc corpurile neînsufleţite ale localnicilor ucişi chiar de ei, pentru a-i prezenta drept victime ale militarilor ucraineni care i-ar fi folosit ca "scuturi umane". Deocamdată, în oraş se mai menţin câteva puncte de rezistenţă. 

La Liov, zeci de oameni între care mulţi refugiaţi din regiunile cuprinse de război au aprins lumânări pentru toţi cei ce şi-au pierdut viaţa în aceste săptămâni însângerate. ONU a anunţat că cel puţin 1430 de civili ucraineni au murit de la începutul războiului, între care 120 sunt copii. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Cine este ''măcelarul din Bucha''. Înainte să plece la război, Biserica Rusă i-a dat binecuvântarea