Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine este Zohran Mamdani? Vrea, ca primar, alimentare în New York şi crede că nu ar trebui să fie miliardari

Zohran Mamdani, un socialist progresist, musulman, de origine indiană și cu vederi pro-palestiniene, candidatul Partidului Democrat pentru pentru funcția de primar al orașului New York la alegerile din 4 noiembrie 2025, a stârnit vâlvă pe scena politică americană după ce a declarat, în weekend, că "nu ar trebui să avem miliardari". Totodată a propus construirea unor supermarketuri de stat, relatează CNN şi The New York Times. 

de Redactia Observator

la 30.06.2025 , 15:17

Cine este Zohran Mamdani? Vrea, ca primar, alimentare în New York şi crede că nu ar trebui să fie miliardari Candidatul la primăria New York-ului, Zohran Mamdani, la marşul Pride, 29 iunie 2025 - Profimedia

La doar câteva zile după ce a câștigat alegerile primare democrate pentru funcția de primar al New York-ului, Zohran Mamdani, în vârstă de 33 de ani, a declarat într-un interviu pentru NBC News că, în contextul inegalităților tot mai mari, "nu ar trebui să avem miliardari".

Mamdani a subliniat că își dorește o mai mare echitate în oraș și la nivel național. A precizat că este deschis colaborării "inclusiv cu miliardarii" pentru a face din metropola americană un oraș mai echitabil, în contextul în care New York-ul are cei mai mulți milionari din SUA.

În replică la atacurile președintelui Donald Trump, care l-a numit un "comunist nebun", Mamdani a respins acuzația: "Nu sunt comunist. Președintele preferă să distragă atenția vorbind despre cum arăt, de unde vin, decât despre ceea ce susțin".

Articolul continuă după reclamă

Considerat un outsider, Zohran Mamdani a captat atenția opiniei publice după ce l-a învins pe fostul guvernator Andrew Cuomo în alegerile primare democrate de pe 24 iunie. Deși până recent era relativ necunoscut, Mamdani a reușit să mobilizeze sprijinul tinerilor, al progresiștilor, al imigranților și al comunităților marginalizate. Este extrem de popular pe TikTok, unde discursurile sale directe și creative au atras milioane de vizualizări.

Mamdani promovează politici progresiste precum: înghețarea chiriilor, transport public gratuit, extinderea rețelei de creșe, salariu minim de 30 de dolari pe oră până în 2030 și câte un supermarket de stat în fiecare cartier. Finanțarea acestor inițiative ar urma să vină din taxarea milionarilor. Mai concret dintr-o taxă de 2% pentru veniturile de peste 1 milion de dolari anual, măsură care necesită sprijinul guvernatoarei democrate Kathy Hochul.

Una dintre cele mai discutate propuneri ale sale este crearea unei rețele de magazine alimentare deținute de oraș. Proiectul cu câte un magazin în fiecare cartier urmărește să ofere alimente la prețuri reduse în zonele defavorizate pentru newyorkezii cu venituri mici. Nu este clar dacă primăria va construi magazinele, le va închiria unor operatori privați sau non-profit și dacă angajații vor fi bugetari.

Costul estimat al proiectului este de 60 de milioane de dolari. Argumentul principal este că magazinele de stat pot oferi prețuri mai mici, deoarece nu plătesc chirii sau taxe pe proprietate și pot opera cu marje mai reduse. Propunerea a fost intens criticată, fiind catalogată de unii drept o idee "sovietică" și "iresponsabilă economic". Proprietarul lanțului Gristedes, John Catsimatidis, a amenințat că își va închide magazinele dacă Mamdani va fi ales.

Totuși, ideea nu este complet nouă, arată CNN. În SUA există deja forme similare de magazine subvenționate sau deținute de stat, precum comisariatele Departamentului Apărării, piețele publice pentru fermieri sau magazinele municipale din zonele rurale.

Candidatura lui Mamdani a început să atragă sprijinul unor organizații și lideri democrați de rang înalt. Sindicatele angajaților din hoteluri și birouri, care anterior l-au susținut pe Cuomo, îl susțin acum pe Mamdani. Senatoarea Elizabeth Warren și-a exprimat, de asemenea, sprijinul. La fel şi Bernie Sanders. Însă, mulți lideri democrați de top, deși l-au felicitat pentru rezultatul surprinzător, nu s-au poziționat oficial. În același timp, Mamdani este criticat dur de republicani, de o parte a comunității evreiești și de mediul de afaceri.

Dacă va câștiga alegerile generale din noiembrie, Zohran Mamdani ar deveni primul primar musulman, cu origini asiatice, al New York-ului, dar și cel mai tânăr primar din ultimele decenii.

Născut în Kampala, Uganda, în 1991, Mamdani este fiul regizoarei indiene Mira Nair și al profesorului Mahmood Mamdani. S-a mutat la New York la vârsta de 7 ani și a absolvit Universitatea Wesleyan, unde s-a implicat activ în activismul politic și social.

Este membru al Partidului Democrat și se declară "socialist democrat". Din 2021 este ales în Adunarea Statului New York, reprezentând cartierul Queens.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Cine este Zohran Mamdani? Vrea, ca primar, alimentare în New York şi crede că nu ar trebui să fie miliardari