Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Arată groaznic, are o voce grețoasă și nu e foarte inteligent". Trump a făcut praf un politician american

Donald Trump îl sprijină pe premierul israelian Netanyahu, dar are o atitudine total diferită faţă de un politician american, pe care l-a făcut praf tot pe Truth Social. 

de Redactia Observator

la 27.06.2025 , 09:36

Preşedintele Statelor Unite s-a enervat după ce candidatul de stânga Zohran Mamdani a câştigat alegerile primare ale Partidului Democrat pentru primăria oraşului New York. Donald Trump a avut o reacţie cât se poate de vehementă şi a decretat că politicianul de 33 de ani este "un nebun 100% comunist, care arată groaznic, are o voce grețoasă și nu este foarte inteligent". În ciuda nemulţumirii liderului de la Casa Albă, Zohran Mamdani, care reprezintă aripa cea mai de stânga a partidului său, are un avantaj semnificativ pentru alegerile din noiembrie in fieful ultra liberal pe care il reprezinta New York-ul.

Cine e Zohran Mamdani

Candidatul de stânga Zohran Mamdani a câştigat alegerile primare ale Partidului Democrat pentru primăria oraşului New York, a recunoscut marţi principalul său rival, fostul guvernator de stat Andrew Cuomo. "Seara aceasta nu a fost seara noastră... El (Zohran Mamdani) a câştigat", a recunoscut Andrew Cuomo în faţa susţinătorilor săi, în timp ce numărarea voturilor nu era încă complet finalizată. Cu mai mult de 90% din buletinele de vot numărate, Zohran Mamdani conduce cursa cu peste 43% din voturi, faţă de 36% pentru Andrew Cuomo, informează AFP. 

Articolul continuă după reclamă

Această victorie face senzaţie în tabăra democrată. Zohran Mamdani, un consilier local în vârstă de 33 de ani care se declară "progresist şi musulman", a recuperat până la 30 de puncte în sondaje faţă de fostul guvernator, Andrew Cuomo, mai centrist, pentru a termina în frunte.

Zarurile nu sunt încă oficial aruncate în acest scrutin, în care alegătorii au fost rugaţi să claseze cinci candidaţi în ordinea preferinţelor. Deoarece niciun candidat nu a primit mai mult de 50% din voturi marţi seara, numărătoarea va continua în cursul săptămânii viitoare pentru a număra opţiunile a doua, a treia şi următoarele, până la stabilirea unui câştigător.

Dar Zohran Mamdani, care reprezintă aripa cea mai de stânga a partidului său, are un avantaj semnificativ. Mai mulţi alţi candidaţi, inclusiv Brad Lander, clasat pe locul 3, au făcut apel la alegătorii lor să îl claseze pe primul loc pentru a-l bloca pe Andrew Cuomo.

Alesul din cartierul muncitoresc Queens, necunoscut publicului atunci când şi-a lansat candidatura, a dus o campanie virală pe reţelele de socializare şi a stârnit entuziasmul unei armate de tineri voluntari pe teren pentru a-şi amplifica promisiunile împotriva costului ridicat al vieţii, printre care autobuze gratuite, creşe şi îngheţarea chiriilor reglementate, măsuri pe care intenţionează să le finanţeze prin impozitarea celor mai mari venituri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » "Arată groaznic, are o voce grețoasă și nu e foarte inteligent". Trump a făcut praf un politician american