Cine l-a asasinat de fapt pe colonelul SBU la Kiev. Legatura cu un fost om al Pentagonului, fugit în Rusia
Un bărbat mascat l-a împușcat mortal, pe 10 iulie, pe colonelul Ivan Voronici, ofițer al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), în plină zi, în faţa blocului său din Kiev. Asasinatul, care a fost surprins de camerele de supraveghere, a fost revendicat de aripa ucraineană a unei organizații teroriste internaționale de extremă dreapta, interzisă la nivel global și suspectată de legături cu Rusia, relatează The Guardian.
De luni de zile, gruparea extremistă "The Base" (adică "Baza"), fondată în SUA și activă în întreaga lume, oferă bani simpatizanților pentru asasinate și atacuri asupra infrastructurii critice din Ucraina, relatează The Guardian. Mai mult, fondatorul american al grupării, Rinaldo Nazzaro, este suspectat că ar fi un agent al Kremlinului. Autoritățile ucrainene au avertizat recent că operațiuni similare, conduse de serviciile secrete rusești, implică cetățeni manipulați să comită acte de sabotaj şi chiar atacuri sinucigaşe.
Un mesaj în ucraineană, publicat pe un canal de Telegram presupus a avea legături cu celula ucraineană a grupării. revendică asasinarea lui Ivan Voronici și amenință cu noi acțiuni: "Uciderea colonelului SBU nu este sfârșitul, ci doar începutul. Vom continua lupta până când dreptatea va triumfa".
Aceeași postare adaugă că membrii grupării sunt "mândri de asociații noștri" care au comis crima și că nu le pasă dacă sunt considerați "teroriști și extremiști". Într-un alt mesaj, gruparea amenință și alte personalități publice ucrainene și promite: "Vânătoarea continuă!"
Surse din domeniul antiterorismului, care au analizat postările, susțin că ele par autentice și indică o escaladare: gruparea pare să aprobe, sau chiar să comande, asasinate în Ucraina. Duminică, SBU a anunțat că i-a ucis pe cei doi suspecți, care ar fi fost înarmați și coordonați de "serviciile speciale ruse". Operaţiunea de lichidare a fost condusă chiar de șeful actual al SBU, au ţinut să anunţe serviciile ucrainene. Alte surse citate de presa ucraineană afirmă că asasinii erau cetățeni străini, membri ai unor grupări criminale, sprijiniți de Rusia.
Ce este "Baza"
Gruparea "Baza" a fost fondată în SUA și a fost în centrul unei anchete FBI în 2018, soldată cu zeci de arestări. A fost desemnată organizație teroristă în mai multe țări. De curând, și-a intensificat recrutarea în Europa și a devenit activă în Ucraina. Până foarte recent, nu se aliase niciodată public cu obiectivele geopolitice ale guvernului rus.
În aprilie 2025, a început o "insurgență" pentru a crea un "stat etnic alb" în regiunea ucraineană Transcarpatia. Pe Telegram, gruparea a publicat clipuri cu incendieri ale unor maşini ale armatei și de poliție, transformatoare și alte ținte.
Steven Rai, analist la Institutul pentru Dialog Strategic (ISD), afirmă că gruparea a comis cel puțin 10 atacuri prin incendiere în Ucraina, de la începutul lunii martie. Deși responsabilitatea pentru asasinatul lui Voronici nu e confirmată, acțiunea se aliniază cu retorica și amenințările grupării. Pe fondul reducerii resurselor FBI alocate combaterii terorismului intern în SUA, "Baza" pare că și-a dublat eforturile de recrutare în Europa, punctează The Guardian.
Nazzaro, fost contractor al Pentagonului, care locuiește acum la Sankt Petersburg cu soția rusoaică, neagă orice implicare în asasinarea lui Ivan Voronici sau că ar avea legături cu serviciile de securitate rusești.
El a refuzat să comenteze despre celula ucraineană a grupării: "Nu am nicio implicare personală în acest incident și nu știu cine este responsabil". Anterior, el a susținut public, pe Telegram, operațiunile în Ucraina, dar a spus că acestea ar fi supravegheate de membri din interiorul țării pe care nu îi controlează.
Cu toate acestea, The Guardian susține că dovezile digitale sugerează conexiuni clare cu Rusia, referindu-se la utilizarea de infrastructură informatică rusească, precum aplicația Telegram și Mail.ru, serviciul de e-mail, controlat majoritar de statul rus. Nazzaro nu a fost niciodată acuzat public în SUA, dar a făcut obiectul unei anchete FBI, fiind catalogat în trecut de guvernul american drept o "problemă" a Departamentului de Justiție.
Voronici, implicat în operațiunile din regiunea Kursk și în asasinarea lui Motorola
Potrivit The New York Times, colonelul Ivan Voronici era ofițer în cadrul Centrului pentru Operațiuni Speciale Alpha al SBU, cu o carieră de mai multe decenii în agenție. "A avut un rol foarte activ în contracararea agresiunii ruse din 2014 încoace. Dacă motivul este o crimă domestică, e un lucru. Dar dacă este o execuție publică comisă de ruși, e o cu totul altă poveste care necesită măsuri imediate din partea SBU", a declarat Ivan Bakanov, fost șef SBU, care îl cunoștea personal.
Ivan Voronici s-a alăturat SBU la mijlocul anilor 1990 şi a condus pentru o perioadă unitatea de operațiuni speciale concepută pentru asasinate, potrivit unui fost coleg. Cunoscută sub numele de Direcția a Cincea, această unitate, care a beneficiat de sprijin tehnic din partea CIA, este responsabilă de asasinarea pe 16 octombrie 2016 a comandantului separatist rus Arsen Pavlov, cunoscut sub pseudonimul Motorola.
În ultimii ani, colonelul Voronici a făcut parte dintr-o unitate de elită care opera în "zona gri" dintre liniile inamice. Unitatea sa a jucat un rol esențial în atacul surpriză al Ucrainei asupra regiunii rusești Kursk, în vara lui 2024, în urma căruia trupele ucrainene au ocupat o parte din teritoriul rus timp de opt luni.
Susținătorii Kremlinului au salutat asasinatul. "Vreau să cred că a început. Dușmanul trebuie să se teamă pe teritoriul lui. Pentru el nu trebuie să existe locuri sigure", a scris pe Telegram Aleksandr Kots, corespondent de război al principalului tabloid pro-Kremlin din Rusia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰