Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciocniri violente între forţele paramilitare şi armată în Sudan. Trei civili au murit. SUA şi Rusia cer o "încetare imediată a violenţelor"

În Sudan este în desfăşurare o lovitură de stat. Principala puterne paramilitară a ţării a preluat controlul palatului prezidenţial şi a trei aeroporturi. În capitala Khartoum au fost întrerupte zborurile comerciale încă din prima parte a zilei, bombardamentele sunt intense, avioanele nu mai pot decola şi ateriza. Armata neagă, transmite că forţele sale atacă bazele paramilitare. În încleştarea generalilor din Sudan, care nu cedează în tranziţia la un regim civil, civilii sunt cuprinşi de panică şi frică, nu mai au curaj să iasă din case. 

de Redactia Observator

la 15.04.2023 , 20:05

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a cerut sâmbătă o "încetare imediată" a violenţelor în Sudan, unde au loc ciocniri violente, soldate cu moartea a cel puţin trei civili, între grupări paramilitare şi armată, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Cerem părţilor beligerante să înceteze imediat orice violenţă", a scris Blinken pe Twitter, afirmând că este "profund îngrijorat". Până în prezent niciun angajat al ambasadei americane la Khartoum nu a făcut o declaraţie.

Forţele de Sprijin Rapid au anunţat sâmbătă că au preluat controlul asupra palatului prezidenţial

Vezi și

Rusia a cerut, de asemenea, "măsuri urgente pentru o încetare a focului" în Sudan, unde au loc ciocniri violente între grupuri paramilitare şi armată.

"Evenimentele dramatice care se desfăşoară în Sudan provoacă îngrijorare serioasă la Moscova. Facem apel la părţile în conflict să dea dovadă de voinţă politică şi reţinere şi să ia măsuri urgente pentru o încetare a focului", a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Forţele de Sprijin Rapid (FSR), ale generalului Mohamed Hamdane Daglo, au anunţat sâmbătă că au preluat controlul asupra palatului prezidenţial al şefului armatei Abdel Fattah al-Burhane, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Ciocniri violente între forţele paramilitare şi armată în Sudan. Trei civili au murit. SUA şi Rusia cer o "încetare imediată a violenţelor"