Panica si proteste in Cipru din cauza crizei financiare: oamenii stau la coada ca sa isi retraga banii de la bancomate
Cozi interminabile au aparut in fata bancilor cipriote. Chiar daca impozitarea depozitelor a cazut deocamdata, oamenii tot vor sa-si retraga banii.
Ei asteapta ca institutiile bancare sa-si deschida portile ca sa poata face asta. Intre timp, guvernantii cauta solutii pentru salvarea tarii din colapsul financiar.
Mii de angajati din banci au incercat sa intre cu forta in sediul Parlamentului, dupa ce guvernatorul Bancii Centrale a propus o restructurare a sectorului bancar. Scutierii i-au tinut cu greu in frau pe oamenii care au scandat ca “Problema este de natura politica, nu economica!”.
Bancile risca sa intre in faliment daca Cipru nu va primi un ajutor financiar din strainatate.
“Ne este teama ca intregul sistem se va prabusi. Daca bancile intra in colaps, intregul Cipru, totul se va prabusi. De asta ne temem!”, a declarat, prin telefon, Angela Toniou, angajata unei banci din Cipru.
Protestele au inceput inca din timpul zilei. Zvonul ca a doua banca din Cipru va fi lichidata a scos in strada mii de oameni. Nici macar asigurarile autoritatilor ca asta nu se va intampla nu au linistit spiritele.
Cipriotii care n-au protestat au asteptat in fata bancilor. Chiar daca institutiile financiare sunt inchise de cinci zile, si nu se vor deschide pana marti, oamenii spera sa retraga macar o parte din economii, de la bancomate.
Desi Parlamentul cipriot a respins conditia principala impusa de creditori pentru a acorda imprumutul in valoare de zece miliarde de euro Ciprului, reprezentantii Zonei Euro au declarat ca oferta este in continuare valabila si ca sunt pregatiti sa discute cu autoritatile de la Nicosia despre o eventuala propunere alternativa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰