Companiile aeriene să evite spațiul aerian al Iranului, recomandă Agenția Europeană de Siguranță a Aviației
Agenția Europeană de Siguranță a Aviației recomandă companiilor aeriene să evite spațiul aerian al Iranului. Cererea vine după ce guvernul de la Teheran a recunoscut că avionul ucrainean cu 176 de pasageri a fost doborît din greșeală.

Noua recomandare a Agenției Europene de Siguranță a Aviației (EASA) a fost emisă sâmbătă seară, într-o informare actualizată.
Vineri, EASA recomanda ca avioanele să nu zboare sub altitudinea de 7600 de metri deasupra Iranului.
Acum însă, agenția recomandă companiilor aeriene să evite întreg spațiul aerian al Iranului.
Noua informare a fost emisă după ce oficialii de la Teheran au confirmat că avionul Boeing cu 176 de oameni la bord al unei companii aeriene a fost doborît accidental. Iranienii au spus că un soldat l-a confundat cu o rachetă de croazieră. Militarul a lansat o rachetă fără să consulte superiorii și a doborît avionul, au mai spus oficialii din Iran.
Toți cei 176 de oameni de la bord au murit în tragedia aviatică de lângă Teheran. În regiune survolează inclusiv avioane românești. Pe 8 ianuarie, Romatsa transmitea că nu a primit nicio informare Eurocontrol pentru a schimba culoarele de zbor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰