Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Copiii dormeau în mașini, desculți". Un șofer român a măturat cu TIR-ul o coloană de 15 maşini, la punctul de frontieră Stara Gradiška din Croaţia

Scene de groază în Croaţia, la Novi Varoš, pe drumul de stat D5, înainte de punctul de trecere a frontierei Stara Gradiška. 19 persoane au fost rănite, dintre care patru în stare gravă, după ce un şofer român în vârstă de 35 de ani a intrat într-o coloană de aproximativ 15 vehicule. Potrivit publicaţiei 24sata.hr, accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 16.31, iar informaţii neoficiale spun că românul s-ar fi aflat sub influența drogurilor.

de Veronica Micu

la 25.03.2024 , 12:53

19 persoane au fost rănite, patru dintre ele fiind în stare gravă, în urma unui accident produs de un şofer român de TIR. Tânărul de 35 de ani a trecut mai întâi pe lângă stația de taxare Okučani fără să oprească, apoi a virat la stânga, în direcția punctului de trecere a frontierei Stara Gradiška. A lovit iniţial un vehicul, după care, la câțiva kilometri distanță, a măturat cu TIR-ul o coloană de alte 15 mașini și oameni care așteptau calm să treacă granița.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Cursa nebună a românului s-a oprit pe marginea drumului. 

Pe acelaşi subiect

Românul s-ar fi aflat sub influența drogurilor

La spital a fost transportat și șoferul de TIR, unde a fost testat pentru droguri și alcool, iar duminică seară a fost predat inspectorului de poliție din Slavonski Brod. Potrivit unor informații neoficiale, citate de vijesti.hrt.hr, un test rapid ar fi stabilit că românul se afla sub influența drogurilor.

Șeful protecției civile a descris imaginile de la locul accidentului.

"Ajunși la fața locului, am găsit o scenă groaznică, multe mașini distruse și oameni răniți. Toată lumea era în stare de șoc. Am început mai întâi cu salvarea copiilor, apoi a celor care au fost răniți mai grav și încarcerați în mașini", a declarat Milan Vučković.

Potrivit jurnaliștilor croați, toți răniții au fost transportați la spitalul din Novigrad. 

"Copiii dormeau în mașini, dezbrăcați, desculți. Crucea Roșie a asigurat cazare pe timpul nopții, așa că, din fericire, toată lumea a fost îngrijită", a transmis și Slavica Konjević Pernar, directorul adjunct al spitalului Nova Gradiška.

Circumstanțele accidentului, în curs de stabilire

Ancheta în acest caz este în plină desfășurare și va stabili ce s-a întâmplat, de ce bărbatul de 35 de ani, în cursa lui nebună, a spart mai întâi rampa de la stația de taxare Okučani, iar apoi a continuat de-a lungul drumului spre punctul de trecere a frontierei, unde a spulberat coloana de mașini.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Punctele de trecere a frontierei Stara Gradiška și Gradiška au fost închise traficului, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, circulația fiind deviată pe rute alternative. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Copiii dormeau în mașini, desculți". Un șofer român a măturat cu TIR-ul o coloană de 15 maşini, la punctul de frontieră Stara Gradiška din Croaţia