Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Cred că a murit, eu m-am târât din calea gloanțelor". Jurnalist italian, rănit de lunetiştii ruşi pe frontul din Herson. Translatorul ucrainean cu care era, ucis în ambuscadă

Un jurnalist italian al cotidianului La Repubblica, a fost rănit în urma unei ambuscade a lunetiştilor ruşi în zona oraşului Herson din sudul Ucrainei. Translatorul său ucrainean care-l însoţea, Bogdan Bitik, a fost ucis.

de Redactia Observator

la 26.04.2023 , 21:51

Translatorul ucrainean cu care era, ucis în ambuscadă Jurnalist italian, rănit de lunetiştii ruşi pe frontul din Herson - RSF / Twitter

Jurnalistul italian Corrado Zunino a fost ucis în urma unei ambuscade a rușilor, pe frontul din Herson,  relatează miercuri agenţiile AFP şi EFE, citat de Agerpres.

"Acum merg dinspre Herson către Odessa. Sunt bine, am o rană la umărul drept, atins de glonţul care l-a lovit pe bunul meu prieten Bogdan. Cred că a murit, la începutul podului Herson. O durere infinită. Avea jacheta inscripţionată cu cuvântul "Press" peste vesta antiglonţ", a scris jurnalistul italian pe Twitter.

Jurnalistul a povestit clipele de groază

Articolul continuă după reclamă

El a relatat apoi telefonic desfăşurarea incidentului: "Am fost atinşi (de glonţ), l-am văzut pe Bogdan la pământ, nu se mişca, eu m-am târât din calea gloanțelor. Am alergat până când m-am prăbuşit pe un automobil civil. Aveam sânge pe mine, m-au dus la un spital din Herson".

La Repubblica a anunţat că interpretul ucrainean a fost ucis, dar corpul său nu a fost recuperat din cauza prezenţei lunetiştilor ruşi în zonă. Incidentul a avut loc la intrarea pe podul principal din Herson care traversează fluviul Nipru, într-o zonă de contact între trupele ruse şi cele ucrainene după ce armata rusă s-a retras în noiembrie de pe malul de vest al Niprului şi a stabilit o linie defensivă pe malul de est, de cealaltă parte a barierei naturale reprezentate de acest fluviu.

Potrivit unor bloggeri militari ruşi, unităţi ucrainene ar fi reuşit recent să treacă de această barieră şi au stabilit poziţii pe malul estic al fluviului în regiunea Herson.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » "Cred că a murit, eu m-am târât din calea gloanțelor". Jurnalist italian, rănit de lunetiştii ruşi pe frontul din Herson. Translatorul ucrainean cu care era, ucis în ambuscadă