Video Cupolă de foc peste SUA. Patru migranţi au murit din cauza caniculei când încercau să treacă graniţa dinspre Mexic
Statele Unite au fost lovite de un val de căldură extremă. Americanii din patru state se confruntă cu temperaturi foarte ridicate, iar autorităţile îi roagă să fie precauţi. Din nefericire, canicula a luat viaţa a patru migranţi care încercau să treacă graniţa dintre Statele Unite şi Mexic.
Peste 34 de milioane de oameni din Texas, Nevada, Arizona şi California au fost rugaţi să ia măsuri de precauţie întrucât termometrele vor arăta zilele acestea peste la 43 de grade Celsius. Experţii spun însă că este numai începutul.
"Nu este ca şi cum va trece vara şi totul se va termina, vom trece de aceste câteva săptămâni şi se va termina. Acesta este viitorul! Este o mică parte din ce va fi în viitor. În 10 sau 20 de ani, oamenii se vor uita în urmă şi se vor mira de cât de răcoare a fost în această perioadă şi vor spune că vor să fie la fel de răcoare", a declarat Andrew Dessler, profesor ştiinţe atmosferice.
El Paso din Texas a înregistrat joi 41 de grade
El Paso din Texas a înregistrat joi 41 de grade, căldura făcând aici cel puţin patru victime. Poliţia de frontieră a anunţat că este vorba de migranţi care voiau să treacă graniţa dintre Statele Unite şi Mexic, iar moartea lor a fost cauzată de deshidratare şi insolaţie. Doctorii avertizează că există multe riscuri când vine vorba de caniculă.
"Spectrul bolilor cauzate de căldură variază de la lucruri foarte simple, ca erupţiile cutanate, crampele, pe care le putem observa zilnic, până la simptome mai îngrijorătoare precum extenuarea cauzată de căldură, atunci când funcţionăm mai puţin bine. E important să evităm canicula în cele mai calde părţi ale zilei. Să evităm, practic, mijlocul zilei şi să ne schimbăm orarul activităţilor, dar şi să încercăm să stăm înăuntru, să ne îmbrăcăm corespunzător şi să ne hidratăm", explică Mark Conroy, doctor.
Efectele negative pot fi resimţite şi de animale
În Phoenix, 11 oameni au ajuns la spital, iar în Valea Morţii au fost 50 de grade Celsius. Efectele negative pot fi resimţite însă şi de animale. Pentru a veni în ajutorul necuvântătoarelor, îngrijitorii de la Grădina Zoologică din Ciudad de Mexico au pregătit mâncarea sub formă de îngheţată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰