Observator » Ştiri externe » CUTREMUR de 5,3 grade pe scara Richter!

CUTREMUR de 5,3 grade pe scara Richter!

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 24.08.2014, 10:20 | Modificat la 24.08.2014, 10:30

Islanda a înregistrat cel mai puternic cutremur de până acum la vulcanul Bardarbunga, din sud-estul ţării, unde activitatea seismică s-a înteţit în urmă cu o săptămână

Islanda a înregistrat cel mai puternic cutremur de până acum la vulcanul Bardarbunga, din sud-estul ţării, unde activitatea seismică s-a înteţit în urmă cu o săptămână

Cutremurul, cu magnitudinea de 5,3, a fost cel mai puternic din ultima săptămână, fiind de altfel şi cel mai puternic seism înregistrat la Bardarbunga din 1996 şi până în prezent, a declarat pentru agenţia citată geofizicianul Gunnar Gudmundsson, de la Oficiul Islandez de Meteorologie.

Spaţiul aerian în jurul vulcanului, situat sub cel mai mare gheţar din Islanda, Vatnajökull, a rămas închis. Codul roşu de alertă - emis sâmbătă - înseamnă că erupţia este iminentă sau în curs de desfăşurare şi că este posibilă trimiterea în atmosferă a unor "cantităţi importante de cenuşă".

Articolul continuă după reclamă

Sâmbătă, circa 200 de turişti au fost evacuaţi din două zone aflate la nord de gheţar, iar locuitorii a trei comunităţi din regiune au fost sfătuiţi să urmărească ştirile şi să-şi ţină telefoanele mobile deschise în permanenţă.