Cutremur de 7,1 pe Richter în largul coastelor Indoneziei. A fost emisa alertă de tsunami
Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs marţi în largul insulei indoneziene Sumatra, forţând locuitorii să se refugieze în locuri mai înalte înainte de ridicarea alertei de tsunami, a informat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), potrivit AFP.
Epicentrul seismului, care a avut loc la ora locală 03:00 (20:00 GMT luni), a fost detectat în apropierea coastelor Insulelor Mentawai, la 15,5 kilometri adâncime, a precizat USGS. Nu au fost raportate victime sau pagube importante, transmite Agerpres.
"Cutremurul a fost atât de puternic încât abia am putut să ne ridicăm şi să ieşim afară", a povestit Patriz Sanene, un locuitor în vârstă de 34 de ani din Siberut, cea mai mare dintre Insulele Mentawai. "Cu greu am putut ieşi din casă, a trebuit să ne ţinem de pereţi", a declarat acesta.
"A fost cel mai puternic cutremur (...) din acest an. M-am gândit că probabil va fi un tsunami. Slavă Domnului că nu a fost niciun tsunami", a adăugat el.
Agenţia indoneziană de geofizică (BMKG) a emis o alertă de tsunami care a durat aproximativ două ore, după ce iniţial avertizase asupra unui seism cu o magnitudine mai mare.
Indonezia, pe "Cercul de Foc" al Pacificului
Indonezia se confruntă cu o activitate seismică şi vulcanică frecventă din cauza poziţiei sale pe aşa-numitul "Cerc de Foc" al Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune.
Cel mai letal cutremur din Indonezia, produs în largul insulei Sumatra la 26 decembrie 2004, a ucis peste 230.000 de persoane. Seismul a provocat valuri uriaşe, de până la 30 de metri înălţime pe ţărmul Bandei Aceh, în nordul Sumatrei, şi a avut magnitudinea 9,1.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰