Cutremur în Nepal: Nicio șansă de a mai găsi supraviețuitori
Guvernul nepalez a exclus sâmbătă orice posibilitate de a mai găsi supraviețuitori la o săptămână după cutremurul care s-a soldat cu 6.621 de morți, potrivit celui mai recent bilanț oficial
Guvernul nepalez a exclus sâmbătă orice posibilitate de a mai găsi supraviețuitori la o săptămână după cutremurul care s-a soldat cu 6.621 de morți, potrivit celui mai recent bilanț oficial
"A trecut o săptămână de la dezastru. Am făcut tot ce ne-a stat în putință în ce privește operațiunile de salvare și de prim-ajutor, dar în momentul de față cred că nu există nicio posibilitate de a mai găsi supraviețuitori sub dărâmături", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Laxmi Prasad Dhakal.
Potrivit declarațiilor oficialului nepalez, bilanțul se ridică la 6.621 de morți și 14.023 de răniți.
Seismul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit Nepalul săptămâna trecută este cel mai devastator din ultimii 80 de ani. El a fost urmat de numeroase replici și a declanșat mai multe avalanșe în Munții Everest.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰