Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Festivalul DaKINO aduce filme ÎN PREMIERĂ pe marile ecrane din România

Gala Premiilor Oscar s-a încheiat, aşa că vom putea vedea câteva dintre filmele premiate sau nominalizate la Festivalul Internaţional de Film DaKINO! Câteva dintre pelicule vor rula în premieră în România. "Captain Fantastic" şi "Mancester by the Sea" vor putea fi văzute doar în cadrul DaKINO. Vor fi proiectate şi filme documentare şi va exista şi un concurs de scurt metraje. Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Dakino începe mâine seară.

de Redactia Observator

la 28.02.2017 , 15:12

Există o vorbă: la unele filme pur și simplu te uiți, pe altele le simți. Când un adolescent de 15 ani își pierde tatăl și ajunge în grija unchiului, îndurerat și el de pierderea fratelui, e mai greu să nu simți povestea.

Pentru rolul din "Manchester by the Sea", Casey Affleck a luat Oscarul pentru "Cel mai bun actor în rol principal". Iar pelicula va deschide Festivalul DaKINO mâine seară.

Vezi și

O altă peliculă, nominalizată la Oscar și inclusă în programul DaKINO, este 'Captain Fantastic'. Un film despre un tată care își crește cei 6 copii într-o pădure, învăţându-i să supravieţuiască în mijlocul naturii. La un moment dat, însă, îi duce la oraș, să cunoască şi cealaltă faţă a lumii.

Pe acelaşi subiect

Nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun scenariu original, '20th Century Women' spune povestea a trei femei, care explorează dragostea și libertatea în California spre sfârșitul anilor '70. E unul dintre filmele care vor rula în premieră în România şi care poate fi văzut doar în cadrul festivalului.

Festivalul Internațional DaKINO, ediția a 26-a, începe mâine seară. Vor fi şi workshop-uri, programe speciale dedicate publicului şi obişnuita competiţie de scurtmetraje.

Biletele pentru DaKino pot fi cumpărate de la casele de bilete ale sălilor de cinema sau online.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii

Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Festivalul DaKINO aduce filme ÎN PREMIERĂ pe marile ecrane din România