Delegaţie ucraineană, în vizită la Seul pentru a cere ajutor Coreei de Sud în domeniul armamentului
O delegaţie ucraineană condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, vizitează Coreea de Sud în această săptămână pentru a solicita ajutor în materie de armament care să fie folosit în războiul cu Rusia, potrivit rapoartelor mass-media citate de Reuters.
Război în Ucraina. Delegaţia s-a întâlnit cu consilierul pentru securitate naţională al Coreei de Sud, Shin Won-sik, pentru a face schimb de opinii cu privire la conflictul din Ucraina, a relatat miercuri ziarul DongA Ilbo, fără a oferi o sursă, informează news.ro. De asemenea, South China Morning Post a raportat săptămâna aceasta că o delegaţie ucraineană ar urma să viziteze Coreea de Sud pentru a solicita ajutor în domeniul armamentului, citând o sursă informată.
Coreenii nu au confirmat venirea ucrainenilor
Delegaţia ar urma să se întâlnească cu preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol încă de miercuri, a raportat agenţia de presă Yonhap, citând surse familiarizate cu această chestiune. Solicitat pentru comentarii, un oficial de la biroul lui Yoon a refuzat să confirme. Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Coreea de Sud a refuzat, de asemenea, să confirme dacă o delegaţie ucraineană a sosit la Seul în timpul unei şedinţe de presă obişnuite de marţi.
Într-un interviu acordat radiodifuzorului sud-coreean KBS în octombrie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Kievul va trimite o cerere detaliată Seulului pentru sprijin în domeniul armamentului, inclusiv artilerie şi sisteme de apărare aeriană. Presa ucraineană, citând o înregistrare video distribuită de Ministerul Apărării cu privire la o conferinţă pe care Umerov a susţinut-o săptămâna aceasta cu omologi din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Polonia, a declarat că participanţii au examinat nevoile urgente ale Ucrainei în materie de apărare.
Umerov a subliniat nevoia de sisteme avansate de apărare aeriană în faţa intensificării atacurilor ruseşti asupra infrastructurii şi, de asemenea, de mai multe muniţii de artilerie. Seulul, care a devenit unul dintre principalii producători de arme, a fost presat de unele ţări occidentale şi de Kiev să furnizeze Ucrainei arme letale, dar până în prezent s-a concentrat pe ajutor neletale, inclusiv echipamente de deminare.
Ministrul de externe al Coreei de Sud, Cho Tae-yul, întrebat la începutul acestei luni dacă Seulul ar trimite arme Ucrainei ca răspuns la ajutorul acordat Rusiei de către Coreea de Nord, a declarat că toate scenariile posibile sunt luate în considerare şi că Seulul va urmări nivelul de participare a trupelor nord-coreene în Rusia şi ceea ce Phenian primeşte în schimb de la Moscova.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰