Video Dezastru în aer: Avionul prăbuşit în apropierea oraşului turistic Pokhara din Nepal, unul dintre cele mai grave accidente de aviație din ultimii ani
Dezastru în aer în Nepal! Un avion cu 72 de oameni la bord, printre care doi bebeluşi, s-a prăbuşit la aterizare, într-o zonă muntoasă, şi a luat foc. Autorităţile se tem că nu există supravieţuitori. Ironia sorţii: moartea şi-a făcut loc într-un zbor care dura doar 30 de minute.
Momentul în care avionul s-a prăbuşit în apropierea oraşului turistic Pokhara a fost filmat de mai mulţi martori, şocaţi să vadă că aeronava zbura foarte aproape de sol. Aparatul era un ATR 72-500, fabricat în Franţa acum 15 ani. Cei 68 de pasageri şi 4 membri ai echipajului decolaseră de la Kathmandu şi urma să aterizeze la doar un kilometru şi jumătate de locul în care s-a prăbuşit şi a luat foc.
La bordul avionului erau 15 cetăţeni străni, 5 indieni, 4 ruşi, 2 sud coreeni, un irlandez, un australian, un francez şi un argentinian. Echipajul era format din patru membri.
Sute de oameni sunt implicați în operațiunile de căutare
Sute de soldați nepalezi, cărora li s-au alăturat zeci de voluntari, sunt implicați în operațiunea de căutare de la locul accidentului din defileul râului Seti.
Accidentele de aviație sunt frecvente în Nepal, din cauza pistelor aflate în locuri muntoase și a schimbărilor bruște de vreme. Incidentul de astăzi este cel mai grav din ultimii cinci ani.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰