Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Disperare în Ecuador, după alunecarea de teren care a răpit cel puţin 11 vieţi. Oamenii îşi caută rudele cu lopata, sub malul de pământ

Bilanțul oficial al unei alunecări de teren în Ecuador a crescut la 11 morți marți seara, în timp ce familiile și grupurile de salvare se străduiau să găsească zeci de persoane încă dispărute după ce cantități mari de pământ au acoperit clădiri și un stadion din micul oraș Alausi.

de Redactia Observator

la 29.03.2023 , 09:07

Cu ajutorul lopeților, rudele sapă prin pământ în locurile în care cred că se aflau cei dragi lor atunci când alunecarea de teren s-a produs în provincia andină Chimborazo, duminică seară, după ploi abundente.

Bilanţ în creştere, după alunecarea de teren din Ecuador

Aproximativ 67 de persoane erau încă dispărute până marți, potrivit agenției ecuadoriene pentru dezastre, iar aproximativ 32 de supraviețuitori au fost salvați, notează Reuters. "Nu am primit ajutor, căutăm de luni, nu ne putem lăsa rudele aici, în pământ", a declarat marți, în lacrimi, Sandra Caranqui, în vârstă de 32 de ani. Ea și alți membri ai familiei își căutau tatăl și cei patru frați dispăruți în urma alunecării de teren, care, potrivit autorităților, a afectat aproximativ 163 de clădiri și 500 de persoane.

Articolul continuă după reclamă

Salvatorii profesioniști au lucrat, de asemenea, pe timpul nopții, folosind echipamente de excavare, relatează Mediafax. Jorge Montanero, șeful grupului de salvare al departamentului de pompieri al orașului Guayaquil, a declarat jurnaliștilor că cercetările vor continua. "Atâta timp cât avem chiar și un strop de speranță și credință, vom continua, chiar dacă epuizarea poate fi mai mare", a spus el.

Pe acelaşi subiect

Sute de locuinţe evacuate

Președintele Guillermo Lasso a vizitat zona luni seară și s-a oferit să extindă operațiunea de salvare pentru a-i găsi pe cei dispăruți. În contextul temerilor că s-ar putea declanșa și alte alunecări de teren, guvernul a ordonat evacuarea a aproximativ 600 de locuințe, iar trei adăposturi au fost înființate pentru a se ocupa de cei afectați.

Agenția ecuadoriană pentru dezastre avertizase în luna februarie cu privire la un potențial pericol de alunecare de teren pentru o zonă de 247 de hectare din Alausi, care includea o parte din zona în care s-a produs alunecarea de teren de duminică. Ploile abundente au distrus drumuri, poduri și alte infrastructuri. Săptămâna trecută, Lasso a declarat stare de urgență în 14 provincii din cauza vremii și a cutremurului din 18 martie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Disperare în Ecuador, după alunecarea de teren care a răpit cel puţin 11 vieţi. Oamenii îşi caută rudele cu lopata, sub malul de pământ