Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi poliţişti germani, ucişi în timpul unui control în trafic în vestul ţării. Cei doi nu foloseau o maşină cu însemnele poliţiei

Doi ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi mortal în timpul unui control în trafic, luni, la primele ore ale dimineţii, în vestul Germaniei, potrivit poliţiei locale, transmit DPA şi AFP, citate de Agerpres.

de Redactia Observator

la 31.01.2022 , 16:00

Doi poliţişti germani, ucişi în timpul unui control în trafic în vestul ţării. Cei doi nu foloseau o maşină cu însemnele poliţiei Autorităţile au lansat o amplă operaţiune de căutare a autorilor - Profimedia

Cei doi ofiţeri, o tânără în vârstă de 24 de ani care încă studia la academia de poliţie şi colegul său în vârstă de 29 de ani, de la departamentul de poliţie din Kusel, situat în apropierea oraşului Kaiserslautern (landul Renania-Palatinat), se aflau într-o patrulare de rutină. Incidentul armat s-a produs în jurul orei locale 04:20 (03:20 GMT), în satul Ulmet.

Ministrul de interne german Nancy Faeser s-a declarat consternat de acest incident tragic şi a transmis compasiunea sa familiilor victimelor. ''Indiferent de motivaţia din spatele crimei, acest act face să te gândeşti la o execuţie şi arată că ofiţerii de poliţie îşi riscă viaţa zi de zi pentru siguranţa noastră. Vom face tot ce putem pentru a prinde autorii'', a spus Faeser.

Poliţiştii atacaţi au reuşit să trimită un mesaj radio, a declarat un purtător de cuvânt. Anterior, ei au raportat că după verificarea unui autovehicul pe care îl opriseră au descoperit în interior un animal vânat. Atunci când la locul incidentului au sosit întăriri, cei doi poliţişti erau deja decedaţi.

Articolul continuă după reclamă

Autorităţile au lansat o amplă operaţiune de căutare a autorilor

Pe acelaşi subiect

În momentul patrulării, cei doi ofiţeri se deplasau într-o maşină fără însemnele poliţiei, a menţionat un purtător de cuvânt al poliţiei din Kaiserslautern. Acesta nu a precizat dacă poliţiştii purtau uniformă sau motivul pentru care au oprit vehiculul respectiv.

Autorităţile au lansat o amplă operaţiune de căutare a autorilor. Deocamdată nu a fost publicată o descriere a autorilor sau a vehiculului folosit pentru a fugi şi nu este clară direcţia în care s-au îndreptat ei. Poliţia le-a recomandat localnicilor să nu ia în maşini persoane care fac autostopul, cel puţin unul dintre suspecţi fiind înarmat.

Şeful executivului landului Renania-Palatinat, Malu Dreyer, şi ministrul de interne al acestui land, Roger Lewentz, s-au declarat şocaţi de incident. ''Gândurile noastre se îndreaptă spre rudele victimelor. Această crimă este terifiantă. Suntem trişti că doi tineri şi-au pierdut viaţa la datorie'', au afirmat cele două oficialităţi într-o declaraţie comună. În urma acestei tragedii, drapelele au fost coborâte în bernă în landul Renania-Palatinat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Doi poliţişti germani, ucişi în timpul unui control în trafic în vestul ţării. Cei doi nu foloseau o maşină cu însemnele poliţiei