Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Donald Trump, ieșire ca-n filme din spital: "Există un pericol, dar e ok" (Video)

Donald Trump a ieşit din spital. Dar nu oricum. Preşedintele american şi-a regizat externarea ca-ntr-un film de acţiune, în care el a jucat, cum altfel, rolul super-eroului. Dar filmul, care e departe de final, s-ar putea numi Focar la Casa Albă: pentru că alţi 11 oameni din echipa lui sunt infectaţi cu coronavirus. În ciuda mesajului optimist, Trump nu este încă vindecat şi nici în afara oricărui pericol. 

de Redactia Observator

la 06.10.2020 , 22:57

  • Președintele Statelor Unite a părăsit spitalul Walter Reed după doar trei zile
  • Pe lângă Donald Trumop și Melania, alţi 11 colaboratori sunt infectaţi
  • Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19

Pe o coloană sonoră demnă de filmele din Universul Marvel, Marine One, elicopterul prezidenţial aterizează pe peluza Casei Albe. Ca un erou care se întoarce după o grea bătălie, Donald Trump coboară şi păşeşte apăsat spre reşedinţa prezidenţială, devenită, în ultima săptămână, focar de coronavirus. Când ajunge în balcon, deşi este contagios încă, îşi scoate masca şi îi salută pe piloţi.

Donald Trump, preşedintele SUA: Tocmai am părăsit Centrul Medical Walter Reed. Ca lider al vostru, am fost nevoit să fac asta. Există un pericol, dar e ok. Şi acum sunt mai bine. Şi poate sunt imun.

Despre imunitate nu poate fi deocamdată vorba. Donald Trump nu s-a vindecat încă de COVID, chiar dacă susţine că se simte mai bine ca la 50 de ani şi îi îndeamnă pe americani să iasă din casă.

Vezi și

Donald Trump, preşedintele SUA: Nu îl lăsaţi să vă domine. Nu vă temeţi. Îl veţi învinge. Avem cele mai bune echipamente medicale. Avem cele mai bune tratamente, toate dezvoltate recent.

Trei zile a stat Donald Trump în spital, timp în care informaţiile despre starea sa de sănătate au fost contradictorii. Medicii au recunoscut cu greu că i-au administrat oxigen suplimentar şi refuză în continuare să spună în ce stare sunt plămânii lui Donald Trump. Este o informaţie pe care chiar preşedintele le-ar fi cerut să nu o divulge. S-au văzut nevoiţi însă să îl externeze, la presiunile sale.

Dr. Sean Conley, medicul lui Donald Trump: Deşi nu este total în afara oricărui pericol, eu şi echipa mea am fost de acord că pe baza tuturor evaluărilor şi a stării sale clinice sunt în favoarea întoarcerii lui în siguranţă acasă, unde va avea parte de cea mai bună îngrijire medicală 24 de ore din 24.

Donald Trump trebuie să stea încă 10 zile în carantină cel puţin. Nimeni nu crede că va respecta aceste recomandări. Cu doar o lună înainte de alegeri, s-ar teme că o convalescenţă prelungită l-ar putea face să pară vulnerabil.

Jonathan Lemire, reporter Casa Albă Associated Press: Este cu siguranţă o criză de securitate naţională. Aici nu e vorba despre sănătatea unui singur om. Este preşedintele Statelor Unite.

Pe lângă preşedinte şi prima doamnă, alţi 11 colaboratori sunt infectaţi. Ultima pe listă - purtătoarea de cuvânt a lui Donald Trump, care, nici după ce şeful ei s-a îmbolnavit, nu a purtat tot timpul mască.

Analiştii spun că Donald Trump se teme că dacă va sta prea mult în spital sau în convalescenţă, va părea slab, iar din imaginea de bărbat puternic, pe care a încercat atâia ani să şi-o construiască, nu ar mai fi rămas nimic. Şi asta cu doar o lună înainte de alegeri. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump, ieșire ca-n filme din spital: "Există un pericol, dar e ok" (Video)