Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două femei au murit în urma unei busculade create în timpul unui festival religios hindus

Cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa iar câteva zeci au ajuns în spital într-un oraş din estul Indiei, după o uriaşă busculadă produsă în timpul unui festival religios hindus

de Redactia Observator

la 19.07.2015 , 08:47

Cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa iar câteva zeci au ajuns în spital într-un oraş din estul Indiei, după o uriaşă busculadă produsă în timpul unui festival religios hindus

Aşa-numitul "Festival al Carelor" reuneşte, în fiecare an, aproape două milioane de credincioşi iar mulţimea imensă este extrem de greu de controlat.

Festivalul Carelor, cu o tradiţie de peste o mie de ani, este un spectacol impresionant chiar şi pentru cei ce nu împărtăşesc credinţa hindusă. Statuile unui personaj considerat încarnarea vie a lui Vişnu, unul din cei trei zei supremi ai hinduşilor, sunt transportate pe care gigantice propulsate doar de forţa credincioşilor. La procesiune asistă sute de mii de pelerini dornici să vadă cu ochii lor chipul divin.

Vezi și

Mulţimea privitorilor care se străduiesc să ocupe un loc cât mai bun este foarte greu de stăpânit. Forţele de ordine recurg şi la bastoane pentru a-i ţine în frâu pe credincioşi, dar nici aşa nu reuşesc întotdeauna iar accidentele sunt inevitabile. Aşa s-a întâmplat şi acum: două femei au fost strivite şi zeci de răniţi au ajuns la spital. Dar tragediile nu stăvilesc entuziasmul pelerinilor. 

Busculadele ucigaşe sunt, din păcate, frecvente la marile manifestări religioase din India: cu doar câteva zile în urmă, 27 de oameni şi-au pierdut viaţa şi 40 au fost răniţi la un alt festival, unde mulţimea se străduia să se scalde într-un râu sfânt.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Două femei au murit în urma unei busculade create în timpul unui festival religios hindus